Pază non-stop la blocul devastat

Blocul din Rahova este păzit de poliție zi și noapte. Nimeni nu are voie să se apropie — autoritățile se tem de un nou accident.

Din spate, totul pare normal la prima vedere. Dar dacă te uiți mai atent, îți dai seama că ferestrele sunt sparte și perdelele flutură în vânt. În față, vezi doar birocrația care împiedică accesul.

Ridici însă privirea și urmele tragediei devin copleșitoare. E ca și cum o gură uriașă a mușcat clădirea între etajele 5 și 8. Apartamentele sunt complet distruse, plăcile dintre etaje s-au prăbușit, iar vârful clădirii pare să plutească în aer.

Scara unde a avut loc explozia este goală. Nimeni nu a mai intrat acolo de atunci. Momentul exploziei

Oamenii își amintesc ziua în care nenorocirea s-a întâmplat ca și cum ar fi fost ieri. Coșmarul prin care au trecut le-a lăsat răni adânci. Petric Bulmaga: «M-a aruncat

Petric Bulmaga locuia la primul etaj, chiar acolo unde totul a explodat. Își amintește clar momentul: A explodat. M-a scos din pat, m-a aruncat în perete și în dulap.

Noroc că era frig și aveam un pătură la mine. Am scos-o afară în acea dimineață ca o minune. Asta m-a protejat de cioburile care au sărit peste tot. Mi-a luat câteva secunde să-mi revin.

Când am început să aud țipetele, alarmele mașinilor, în acel moment, fără să iau nimic din casă, am fugit pe scări,a spus Petric Bulmaga. Ileana Subivitu: fiul ei avea 10 ani Ileana Subivitu a venit în dimineața exploziei de la capelă.

Avea o moarte în familie. Băiatul ei, de doar 10 ani, era singur în apartament.

Am vorbit cu el la telefon, să-i spun ce să mănânce, și atunci a bubuit.

Mamă, e foc? Du-te în cadă, pune-ți o pătură udă. El mi-a zis: Mamă, nu e foc, dar nu văd nimic în casă, totul e negru.

Eu i-am spus: deschide o fereastră. Nici măcar nu văd unde e fereastra, nu știu unde m-a lovit. Era supărat,a povestit femeia.

Se spune că, chiar și astăzi, copilul suferă de traume.

La orice zgomot pe stradă, are un atac de panică.

Elena și Niculae Pui: 46 de ani în clădire

Noaptea se trezește pentru două-trei ore, nu doarme, plânge. De fapt, doar plânge, nu spune nimic. Nu îl pot scoate din șoc,a mărturisit mama.

Elena și Niculae Pui au trăit în blocul din Rahova timp de 46 de ani. S-au mutat acolo de îndată ce Ceaușescu a terminat construcția.

Au fost împreună toată viața, așa că explozia i-a prins amândoi acasă.

Eram în bucătărie, cu soțul meu, spărgeam niște nuci.

Era sâmbăta următoare, când a explodat blocul. Am stat puțin să mă trezesc. Apoi ușa liftului a venit pe ușa din față și a intrat în casă.

Apoi am ieșit pe ușă și am fugit. Nimic. Eram în pijamale și alergam așa,„își amintește Elena.” Am coborât, am văzut-o căzând de sus, am văzut întreaga clădire prăbușindu-se.

Pompierii au venit, ne-au scos și ne-au dus peste drum. Și nu știm ce e în casa noastră de atunci. Nu mai știm nimic.

Totul e încă acolo. Toată munca vieții,a adăugat ea. Încă nu pot intra

Locuitorii au plecat de acasă pe 17 octombrie, cu ce aveau la ei. Nimeni nu a mai intrat în casă de atunci. Acum închiriază.

Primăria Capitalei plătește chiria pentru fiecare familie timp de un an. Întreaga primărie s-a angajat să pună clădirea în siguranță, astfel încât oamenii să poată intra în casele lor și să-și ia câteva lucruri. Dar până acum nu s-a întâmplat asta.

Apoi clădirea va fi demolată și reconstruită. Oamenii spun că au trecut deja șase luni și lucrurile nu s-au mișcat deloc. Primarul Ciucu nu vorbește cu ei.

Din 17 octombrie nu am mai fost în casă.

Nu știu ce s-a întâmplat. Nu știu ce mai am în casă. Nu știu dacă am uși.

Văd ferestrele, sunt deschise și vântul bate. Perdelele sunt afară.

Nu mai avem nicio certitudine că s-ar putea întâmpla să ne facă ceva cu clădirea, pentru că pe 17 octombrie nimeni nu a avut grijă de nimic.