Profesorii din România se confruntă cu analfabetismul funcțional la elevi

Cum protejează Staș copiii din categoria de risc?

Problema deficitului de competențe de bază la elevii din România a devenit o realitate îngrijorătoare. O analiză detaliată a Friedrich Ebert Stiftung România arată că numărul tinerilor sub pragul minim de abilități necesare a crescut semnificativ.

În termenii tehnici, acest fenomen se numește analfabetism funcțional. Datele PISA 2025 confirmă această tendință negativă.

Marian Staș, specialist în educație de la Universitatea din București și Harvard Kennedy School, a analizat aceste cifre pentru „Adevărul”.

El a subliniat că proporția elevilor care nu ating standardele de competență a urcat cu 14 procente în ultima decadă.

Staș consideră că eforturile statului român în ultimii zece ani pentru a remedia calitatea învățământului au fost, în mare parte, superficiali. Deși s-au adoptat numeroase legi, s-au lansat strategii ample și s-au alocat sume considerabile din fonduri europene, rezultatul concret a fost dezamăgitor.

El descrie politica educațională din perioada respectivă ca o colecție de inițiative rămase doar la nivel formal, fără a produce o transformare substanțială.

Expertul atrage atenția asupra discrepanței majore între ceea ce se practică efectiv în școlile preuniversitare și cerințele evaluărilor internaționale precum PISA. Acestea funcționează, în esență, ca două lumi separate.

Dacă resursele financiare sunt investite exclusiv pentru a îmbunătăți aparențele, fără a modifica structura fundamentală a sistemului, succesul este greu de atins.

Arhitectura actuală a educației, inclusiv planurile-cadru și programele școlare, rămâne o provocare majoră.

La acestea se adaugă decalajele socio-economice profunde dintre mediul urban și cel rural, care agravează inegalitățile în acces la o educație de calitate. Staș susține că autoritățile au dat impresia că acționează, dar nu au abordat cauzele profunde ale problemei. Modelul educațional este încă puternic ancorat în memorarea mecanică, un mod de funcționare depășit de vremuri.

Planurile-cadru rămân o provocare majoră!

De asemenea, nevoile specifice ale comunităților locale nu au fost luate în calcul suficient. Consecvența a fost o serie de rezultate mediocre, urmate periodic de lamentări publice, în loc de soluții concrete.

Impactul acestui declin este simțit direct în sala de clasă, unde profesorii se confruntă cu dificultăți majore în transmiterea cunoștințelor.

Staș oferă un exemplu concret: o conversație cu o învățătoare care i-a relatat o situație dintr-o lecție de fizică. Problema propusă elevilor solicita poziționarea muchiilor teșite ale a două rigle pentru a forma un șgheab. Interacțiunea cu elevii a devenit rapid revelatoare.

Tinerii au întrebat ce înseamnă „muchie”, apoi ce înseamnă „teșite” și, în final, ce este un „șgheab”. Pentru Staș, acest episod marchează limita alfabetizării reale.

Este greu de conceput că, la clasele a șasea sau a șaptea, un student nu recunoaște sensul unor cuvinte, chiar dacă nu sunt extrem de comune, dar care fac parte din vocabularul de bază.

Pentru părinții care se tem că copiii lor intră în această categorie de risc, Staș oferă câteva recomandări practice. El sugerează o abordare blândă, evitând intimidarea sau presiunea excesivă. O strategie eficientă constă în alegerea unor materiale de lectură care să stârnească pasiunea copilului. Părinții ar trebui să citească împreună cu minorii și să încurajeze discuția despre personajele din poveste sau despre elementele care au captat atenția. Prin comentarea textului și analiza conținutului, adulții pot evalua rapid nivelul de înțelegere al copilului.

Deși nu se știe cu certitudine cât de răspândit este obiceiul lecturii în familiile românești, această metodă directă rămâne una dintre cele mai accesibile și eficiente pentru a monitoriza progresul.

Un alt factor critic identificat de Staș este modul în care sistemul de învățământ a gestionat tranziția către învățarea la distanță în timpul pandemiei. El susține că când rezultatele scad constant pe o perioadă lungă, fără excepții, este clar că măsurile luate și banii cheltuiți nu au avut un fundament solid.

Uneori, a lipsit chiar și structura de bază necesară.

Efectul acumulat al acestor deficiențe a fost amplificat de rezilența scăzută a societății și a instituțiilor publice, care au fost puse la grea încercare de criza sanitară globală.

Din perspectiva lui, pandemia a acționat ca un factor agravant, accelerând procesul de degradare a competențelor elevilor.