De la enorie la mahala?

În secolul al XIX‑lea Bucureștiul nu era încă metropola pe care o cunoaștem astăzi, ci o colecție de sate înconjurate de mici biserici. În limba bizantină, acele grupuri erau numite „enorie”, iar locuitorii, „enorieș”. De atunci, expresia „omul enoriei” a rămas în limbajul cotidian pentru credinciosul de la slujbă, dar sensul larg al cuvântului – cartier cu identitate proprie – a dispărut aproape complet.

Știri de ultimă oră

Transferurile elevilor în vacanță au fost legale, deși au stârnit nemulțumiriTransferurile elevilor în vacanță au fost legale, deși au stârnit nemulțumiriNicușor Dan întâlnește Elbridge Colby, coordonatorul retragerii trupelor americane din EuropaNicușor Dan întâlnește Elbridge Colby, coordonatorul retragerii trupelor americane din EuropaPariuri în România: piața, istoria și noii jucătoriPariuri în România: piața, istoria și noii jucătoriTexasul votează altfel: Talarico, primul democrat în Senat după 38 de aniTexasul votează altfel: Talarico, primul democrat în Senat după 38 de ani

Pe măsură ce orașul a crescut, influențele turcești au adus în vocabular termenul „mahala”. Inițial, acesta nu avea conotația negativă pe care o are astăzi; era pur și simplu un sinonim pentru „cartier”.

Un exemplu elocvent este Cartierul Colțea, considerat odinioară o mahala respectabilă.

Impactul adoptării vocabularului european?

În a doua jumătate a secolului al XIX‑lea, „mahala” a început să fie percepută ca un cuvânt exotic, asociat cu periferia și cu un statut social inferioar. În paralel, limba română a adoptat termenul francez „cartier”, rezervând „mahala” pentru zonele marginale, deși sensul etimologic inițial rămânea acela de cartier.

Citește și:

În limbile slave, „uliță” desemna orice stradă. În România, însă, sensul s-a schimbat radical: astăzi cuvântul sugerează un drum neasfaltat, specific mediului rural.

Concluzii ale sociologului!

Deși în topografia bucureșteană încă există denumiri cu „uliță”, conotația sa a fost marcată de marginalizare.

Sociologul Bogdan Bucur subliniază că, odată cu introducerea cuvintelor de origine neolatine – „stradă”, „bulevard” – în secolul al XIX‑lea, s-a consolidat o ierarhie urbană bazată pe terminologie. Astfel, „mahala” și „ulița” au ajuns să fie asociate cu zonele de periferie, în timp ce „cartier” și „bulevard” au căpătat o aură de modernitate.

Bogdan Bucur concluzionează că dispariția termenului „enorie” și degradarea semnificațiilor lui „mahala” și „uliță” reflectă o transformare cultural‑lingvistică profundă, legată de dorința de a alinia limba română la modelele europene și de a redefini identitatea urbană a capitalei.