De la anonimatul parlamentar la fotoliul de ministru?

În noua ecuație guvernamentală propusă de cabinetul Luca Niculescu, portofoliul Transporturilor și Infrastructurii îi revine lui Ștefan Ovidiu Popa. Actualul lider al deputaților social-democrați se pregătește să preia una dintre cele mai grele și influente funcții din Executiv.

Ascensiunea sa politică a stat sub semnul discreției totale; Popa a evitat consecvent conferințele de presă și ieșirile publice, fiind considerat o prezență aproape invizibilă în afara Parlamentului.

Umbra lui Grindeanu la Palatul Victoria?

Paradoxal tocmai această tăcere i-a adus puncte în fața lui Sorin Grindeanu, președintele PSD și al Camerei Deputaților.

Faptul că Grindeanu l-a propulsat tocmai la Ministerul Transporturilor – portofoliu pe care șeful PSD l-a condus și pe care îl controlează în continuare din culise – arată nivelul maxim de încredere.

În cercurile politice se vorbește deja despre Popa ca despre un „proxi” eficient, o rețetă similară cu cea aplicată în cazul lui Ciprian Șerban, menită să asigure continuitatea liniilor trasate chiar de Grindeanu.

Ce CV ascunde noul ministru al Transporturilor?

La al treilea mandat de parlamentar, Ștefan Ovidiu Popa nu mai este deloc un începător în politica mare. A condus anterior Camera Deputaților ca vicepreședinte, iar încă de la prima sa zi în Legislativ a fost vicelider de grup.

În spatele carierei politice stă însă un CV stufos: licențe în Drept și Științe Economice luate la Universitatea din Craiova, completate de Colegiul Național de Apărare și un master în Securitate și Bună Guvernare, specializat în Științe Militare și Informații.

Pe linie politică, filiera de bază vine din organizația PSD Vâlcea, condusă de baronul local Constantin Rădulescu. Presa locală a scris de-a lungul timpului despre posibile legături de familie, în sensul că cumnatul lui Popa ar fi chiar fratele lui Rădulescu.

Rădăcini puternice în PSD Vâlcea și jocuri de culise?

Totuși, influența vâlceană e doar o piesă din puzzle.

Popa i-a luat locul lui Alfred Simonis – un maestru al negocierilor de școală veche, moștenite parcă de la Viorel Hrebenciuc – dar a preferat să conducă prin tăcere, devenind un pion-cheie în spatele ușilor închise din partid.