Zăpada veșnică de pe insulă ar putea dispărea în doar un an, avertizează oamenii de știință

Ce date istorice arată o scădere remarcabilă a acoperirii glaciale din secolul

Oamenii de știință au emis un avertisment sever: stratul de gheață considerat „veșnic” de pe o insulă din sud-estul Asiei riscă să se topească complet în următoarele doi ani. Această predicție alarmantă se bazează pe datele recente care indică o reducere drastică a suprafeței glaciare.

În urmă cu o sută de ani, lanțul muntos Sudirman, situat în Papua, prezenta o imagine spectaculoasă: toate cele patru vârfuri majore ale sale erau acoperite permanent de zăpadă și gheeță pe o distanță totală de 300 de kilometri. Astăzi, această acoperire permanentă pare destinată să dispară definitiv într-un interval de doar un an sau doi, conform estimărilor specialiștilor.

În prezent, rămân doar fragmente izolate de zăpadă în imediata apropiere a Puncak Jaya, un vârf cunoscut alternativ sub denumirea de Piramida Carstensz. Proiecțiile actuale sugerează că aceste ultime porțiuni de gheață tropicală vor dispărea complet în cel mult doi ani.

Datele istorice relevă o scădere remarcabilă a acoperirii glaciale: în secolul al XIX-lea, suprafața afectată era de aproape 1.900 de hectare, în timp ce în prezent aceasta s-a redus la aproximativ 16 hectare.

Marie Šabacká, o ecolog cehă specializată în studiul ghețarilor, a subliniat existența unei „profunde nedreptări” în această situație. În luna martie a anului trecut, ea a efectuat o călătorie la Puncak Jaya, dorind să se alăture grupului restrâns de cercetători care mai analizează „zăpada eternă” din regiunea Papua.

Potrivită ei, sistemele glaciare tropicale din Papua posedă o unicitate deosebită, fiind izolate de celelalte masive glaciare prin distanțe uriașe de mii de kilometri. Regiunea Papua găzduiește ultima porțiune de gheață tropicală rămasă pe glob, situată geografic între lanțul Andei și masivul Himalaya.

Deși El Niño accelerează topirea, ce rol joacă factorii locali în procesul de

Šabacká atrage atenția asupra faptului că retragerea ghețarilor din Papua este condusă de aceleași mecanisme globale care afectează gheața de pe întreg Pământul. Principalul vinovat este încălzirea atmosferică provocată de activitățile umane, în special prin arderea combustibililor fosili, cum ar fi cărbunele, petrolul și gazele naturale.

Deși fenomenele meteorologice precum El Niño pot accelera procesul de topire, factorii locali joacă, de asemenea, un rol important în modul în care se manifestă retragerea. Aceștia includ densitatea acoperirii cu nori, cantitatea de ninsori și configurația specifică a reliefului muntos.

Retragerea continuă a ghețarilor servește ca dovadă concretă că planeta noastră a cunoscut o perioadă lungă de încălzire climatică.

Dispariția lor nu afectează doar echilibrul natural, ci „îndepărtează atât un habitat biologic esențial, cât și o componentă a unui peisaj care are o importanță culturală majoră”.

Analizând tendințele din ultimele decenii, cercetătorul danez Klaus Thymann oferă cifre clare despre magnitudinea schimbărilor. Între începutul anilor 2000 și anul 2025, zona acoperită de ghețari s-a contractat cu 95%, o scădere spectaculoasă care ilustrează rapiditatea transformărilor climatice.

Thymann descrie ghețarii ca fiind indicatori „incredibil de puternici” ai modificărilor climatice globale. El explică că atunci când publicul aude că un element descris ca fiind „etern” dispare, acest lucru declanșează o reacție emoțională puternică, conform afirmațiilor sale transmise prin intermediul sursei citate.

Acest context subliniază urgența situației și impactul profund pe care îl are pierderea acestor masive de gheață asupra conștiinței colective și asupra mediului natural.