Rusia blochează comerțul Ucrainei, iar România suportă consecințele

De ce un nou acord nu este suficient?

În centrul dezbaterii privind securitatea Mării Negre se află o întrebare esențială: cum poate Europa modifica strategia militară și economică a Moscovei? Strategia Rusiei nu implică neapărat scufundarea fiecărui vas care se îndreaptă spre portul Odesa.

Este suficient ca drumul să fie făcut atât de periculos încât companiile de navigație să renunțe singure la rutele respective. Această logică stă la baza atacurilor repetate din iulie asupra traficului comercial în Marea Neagră.

O blocadă eficientă se poate impune chiar și fără nave de luptă la ieșirea din porturi, prin cultivarea fricii, a prețurilor de asigurare în creștere și a riscurilor pe care niciun armator nu mai dorește să le asume.

Jocul este de proporții uriașe. Odesa rămâne poarta principală prin care Ucraina se conectează economic cu restul lumii, în timp ce căile alternative se îngustează vizibil. Nivelul apei scăzut al râului Dunăre limitează transportul prin căile navigabile interioare, iar căile terestre nu sunt capabile să preia volumurile uriașe care tranzitează porturile marițime.

Dacă navigația maritimă nu poate fi realizată în condiții sigure, până la jumătate din exporturile agricole ucrainene ar putea fi afectate negativ.

Impacturile se resimt mult dincolo de granițele Ucrainei. Cerealele ucrainene sunt critice pentru aprovizionarea unor regiuni întregi, de la Africa de Nord până la Orientul Mijlociu.

O blocadă a Mării Negre se traduce direct în prețuri mai mari pentru alimente și o presiune socială suplimentară în țările cele mai vulnerabile. Pentru Moscova, toate acestea constituie o pârghie de influență globală.

De ce un nou acord nu este suficient?

Ucraina și partenerii săi caută deja soluții pentru reluarea navigației sigure. Turcia și Națiunile Unite au propus o încetare a focului pe mare. Aceste demersuri sunt necesare, dar experiența recentă impune o prudență deplină.

Inițiativa privind transportul cerealelor, stabilită în iulie 2022, a rezistat aproximativ un an, până când Rusia a decis unilateral să se retragă din aranjamentul. Când funcționarea unui acord depinde de bunăvoința Kremlinului, Moscova păstrează, de facto, un drept de veto asupra unei părți din aprovizionarea alimentară a lumii. Europa are nevoie de o soluție care să funcționeze chiar și fără acordul Rusiei.

Prima opțiune care vine în minte este protejarea fizică a navelor. Experiența americană din Strâmtoarea Hormuz arată cât de dificil și de costisitor este menținerea deschisă a unei rute maritime amenințate constant. În Marea Neagră, apariția noilor drone cu reacție complică și mai mult situația. Acestea au pus la grea încercare apărarea antiaeriană ucraineană și au fost utilizate împotriva orașelor și a navigației. Protecția completă rămâne greu de asigurat.

Există însă o altă cale de descurajare: fiecare atac să atragă un cost mai mare pentru agresor.

De aici propunerea formulată de Jade McGlynn, dezvoltată împreună cu Tony Blair Institute, care pleacă de la o practică obișnuită în transportul maritim. O mare parte a navelor comerciale navighează sub pavilionul unor state precum Liberia, atrase de taxele reduse și de condițiile de înregistrare mai permisive. De aici și denumirea de „steaguri de conveniență”.

Ideea este ca această practică să fie folosită în sprijinul Ucrainei. Statele partenere și-ar deschide registrele pentru nave comerciale eligibile, dispuse să opereze spre porturile ucrainene și să respecte regulile noului stat de pavilion. Un vrachier ar putea înlocui astfel steagul liberian cu tricolorul francez sau cu pavilionul roșu al marinei comerciale britanice.

Pentru Moscova, calculul politic s-ar schimba radical.

Atacarea unei asemenea nave ar implica direct interesele unui stat NATO cu greutate politică și cu mijloace de Există deja un punct de plecare instituțional.

„Coaliția celor dispuși”, condusă de Franța și Regatul Unit, s-a angajat să contribuie la securizarea apelor ucrainene după o viitoare încetare a focului.

Pregătirea cadrului juridic și comercial pentru o flotă comercială a coaliției ar putea începe de acum. Ar fi și un Al doilea pilon este asigurarea. Pavilionul poate crește costul politic al unui atac, dar armatorul trebuie să știe și dacă își poate asigura nava și încărcătura la un preț suportabil.

Un model există: facilitatea Unity, lansată în 2023 de guvernul ucrainean și brokerul Marsh McLennan.

Cu acoperire oferită de asigurători de pe piața Lloyd’s, mecanismul a asigurat inițial riscurile de război pentru transporturile de cereale, fiind extins ulterior la mărfuri nemilitare.

Europa poate schimba strategia Rusiei fără să declanșeze un război?

O variantă susținută de guvernele europene ar putea face ruta spre Odesa acceptabilă din punct de vedere comercial.

Lecția din Golf, 1987. Propunerea are un precedent istoric clar. În timpul războiului dintre Iran și Irak, atacurile asupra petrolierelor amenințau transportul de petrol prin Golful Persic. În 1987, Statele Unite au trecut sub pavilion american 11 petroliere kuweitiene.

Escortarea lor, prin Operațiunea Earnest Will, a devenit cea mai amplă operațiune americană de convoi naval de după Al Doilea Război Mondial. Experiența trebuie privită fără iluzii. Chiar în primul convoi, petrolierul Bridgeton, trecut sub pavilion american, a lovit o mină iraniană.

Mai târziu, în același an, un alt petrolier sub pavilion american a fost lovit de o rachetă iraniană. Schimbarea steagului nu a eliminat pericolul. A creat însă o responsabilitate politică directă pentru Washington.

Securitatea acelor nave devenise un interes american, iar atacarea lor cerea o reacție din partea Statelor Unite.

Acesta este și efectul urmărit în Marea Neagră: securitatea navigației să fie asumată direct de europeni, cu responsabilitățile și riscurile care decurg de aici.

Nu există garanții că Rusia s-ar opri în fața unui pavilion occidental.

În noiembrie anul trecut, un atac asupra portului Izmail a lovit petrolierul turcesc Orinda. Mai recent, Bulgaria l-a convocat pe ambasadorul rus după ce trei drone au lovit nava Chelsea 3, sub pavilion maltez, în zona economică exclusivă bulgară. Într-un război ale cărui efecte se extind deja asupra Europei, o navă britanică sau franceză fără escortă ar rămâne vulnerabilă.

De aceea, credibilitatea propunerii depinde de hotărârea statelor care își oferă pavilionul. Ele trebuie să stabilească dinainte ce vor face dacă o navă este atacată. Au la dispoziție instrumente diplomatice, economice și juridice, sancțiuni suplimentare sau creșterea sprijinului militar pentru Ucraina.

Trimiterea unei fregate este doar una dintre opțiuni. Dacă aceste angajamente lipsesc, primul atac riscă să provoace o lungă negociere între aliați.

Moscova ar folosi timpul câștigat pentru a testa câtă voință politică se află în spatele steagurilor europene.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a sugerat în septembrie o abordare relevantă pentru atacurile hibride: Kremlinul trebuie să știe că va plăti un preț, chiar dacă nu cunoaște dinainte momentul și forma reacției. Fără această convingere, puterea de descurajare a pavilionului rămâne limitată. O încetare a focului pe mare ar oferi, totuși, cel mai bun cadru de pornire. Navele sub pavilion occidental ar putea începe să opereze fără ca întregul mecanism să fie pus imediat la încercare printr-un atac.

Pentru Rusia, încălcarea unui armistițiu prin lovirea unei nave franceze ar presupune și un cost politic mai mare decât continuarea atacurilor în plină campanie militară.

Ce înseamnă asta pentru România? Pentru București, discuția are consecințe cât se poate de concrete.

România este stat riveran, membru NATO și al Uniunii Europene. După 2022, Constanța și brațul Sulina au devenit rute esențiale pentru tranzitul cerealelor ucrainene.

Când accesul maritim la Odesa este amenințat, presiunea se mută pe porturile și infrastructura românească, deja solicitate și afectate, la rândul lor, de scăderea nivelului Dunării.

Există și o problemă directă de securitate. Drone rusești au căzut în repetate rânduri pe teritoriul României, în zona Deltei. Lovirea navei Chelsea 3 în zona economică exclusivă a Bulgariei arată cât de ușor se pot extinde riscurile asupra vecinilor Ucrainei. România are în aceeași mare proiecte energetice offshore și infrastructură de care vor depinde tot mai mult economia și securitatea sa energetică. Orice soluție bazată pe escortă navală trebuie să țină cont de Convenția de la Montreux.

Turcia a restricționat din februarie 2022 trecerea navelor de război prin Strâmtori, iar statele neriverane sunt oricum supuse unor limite stricte de tonaj și de durată a prezenței în Marea Neagră.

În aceste condiții, continuitatea unei prezențe navale aliate se sprijină în primul rând pe România, Bulgaria și Turcia. Grupul trilateral de contracarare a minelor, înființat de cele trei țări în 2024, oferă deja un exemplu de cooperare între statele riverane.

Pe această bază s-ar putea construi mai departe.

Bucureștiul ar trebui, așadar, să își pregătească propriul dacă Franța și Regatul Unit oferă pavilionul, cu ce contribuie România? Registrul național, capacitățile de deminare și portul Constanța sunt elemente cheie în această ecuație.