Unde lovește cel mai tare restructurarea?

Sectorul auto european traversează o criză profundă, iar producătorul german de componente Schaeffler a anunțat un plan dur de restructurare.

Mai exact, va tăia 3.460 de posturi și va închide cinci fabrici în Europa, lovit fiind de scăderea cererii pentru motoare termice, costurile salariale uriașe și presiunea tot mai mare a concurenței internaționale.

În timp ce strânge cureaua acasă, compania încearcă să supraviețuiască prin diversificare, îndreptându-se spre domenii neobișnuite pentru ea: apărarea, robotica și automatizarea, arată rapoartele citate de News. ro.

Din totalul de 3.460 de posturi eliminate, 2.660 sunt în Germania, țară unde se vor închide și patru dintre cele cinci unități vizate. Fabrica din Dortmund, dedicată componentelor clasice, va trage obloanele, aceeași soartă având-o și cea din Morbach. Lovitura se resimte și la Berlin sau Schwalbach, în timp ce liniile din Franța și Slovacia vor fi și ele ajustate. Măsurile, puse cap la cap cu programele mai vechi de pensionare parțială, vor goli de personal uzinele germane cu circa 18% până în 2028. Conducerea speră însă ca aceste economii să aducă un plus de 300 de milioane de euro la profitul anual, începând din 2030.

Se îndreaptă industria auto spre un colaps?

Cifrele din ultimul trimestru confirmă degringolada: veniturile au coborât la 5,8 miliarde de euro (minus 0,2%), iar profitul operațional s-a prăbușit cu 7,2%, la 245 de milioane de euro. Șefii companiei dau vina nu doar pe motoarele clasice care nu mai vând ca altădată sau pe trecerea greoaie la mașinile electrice, ci și pe o structură managerială mult prea stufoasă și pe costurile uriașe cu angajații din Germania.

Problemele celor de la Schaeffler nu vin de nicăieri, ci oglindesc o criză care zguduie din temelii toată industria auto europeană. Dacă în 2019 se înmatriculau în UE 15,3 milioane de mașini noi, estimările pentru 2025 indică abia 10,8 milioane. În acest peisaj sumbru, gigantul Volkswagen pregătește concedierea a circa 100.000 de oameni și închiderea unor fabrici, strivit de avântul constructorilor chinezi. Economistul Rico Luman de la ING vorbește deschis despre o transformare fără precedent. Chiar dacă electricele au ajuns la o cotă de 22,7% din înmatriculările noi din UE până în septembrie, concurența din China mătură totul în cale. În plus, o mașină electrică are nevoie de mult mai puține piese, lăsându-i pe furnizorii tradiționali pe dinafară.

Ca să nu se scufunde, directorul general Klaus Rosenfeld a decis că e timpul pentru o schimbare radicală: mai puțină supracapacitate, costuri tăiate și o nouă direcție de business. Așa a apărut, la finele lui 2025, o divizie specială pentru apărare, un sector unde banii curg gârlă acum în Europa. În plus, compania mizează pe robotică și inteligență artificială pentru a ține pasul. Analiștii avertizează însă că noile sectoare nu vor putea absorbi nici pe departe masa de oameni disponibilizați din producția auto clasică.