Nicușor Dan a ales între PSD și propriul electorat

Ce ascunde fațada noului Executiv?

Executivul condus de Nicușor Dan s-a aliniat cu Partidul Social Democrat, preferând înțelegerea politică în detrimentul așteptărilor propriului electorat, ale cărui cerințe și lupte le cunoscuse din experiența proprie. Alegerea a fost decisivă: s-a format un cabinet numit popular „guvernul PSDan”.

Compoziția ministerială include 11 reprezentanți ai PSD și aproximativ 6 tehnocrați, dintre care unii sunt apropiați ai lui Dan, iar alții sunt pesediști „vopsiți” pentru a masca realitatea politică.

Mulți cetățeni au respirat ușurați, constatând că după șase luni de incertitudine avem în sfârșit un guvern funcțional, sperând că orice eroare se poate corecta ulterior. Însă ce se poate aștepta concret? Puțin sau nimic pozitiv.

Luca Niculescu va acționa ca un prim-ministru de fațadă, alături de care pesedeii se vor fotografia pentru a proiecta o imagine prooccidentală în fața Uniunii Europene.

Este o mască: exteriorul e pictat, dar interiorul rămâne cel vechi.

Este greu de crezut că Niculescu va avea autoritate în fața unor figuri puternice din PSD, precum Neacșu, Grindeanu, Zamfir sau Manole, chiar dacă se presupune că are sprijinul președintelui. Dar ce poate face șeful statului pentru a schimba ceva, când el însuși este într-o relație de dependență cu PSD? Nu mai există nicio îndoială: acest guvern este opera președintelui. El nu are motiv să declanșeze o nouă criză politică; mai degrabă, criza se prezintă singură.

Pentru ce se va implica președintele?

De aceea, Grindeanu a anunțat o „evaluare” a activității guvernului în primăvara anului viitor.

În plus, rămâne neclar care este viziunea de țară a președintelui, în afara orientării prooccidentale. Ce obiective urmărește?

Pentru ce ar fi dispus să se implice într-un conflict cu PSD? El tăcea în timp ce PSD bloca reformele și măsurile de echilibru bugetar propuse de Bolojan pentru reducerea deficitului. Reacția sa la cererile societății civile privind numirea șefilor de parchete, care erau agreați cu PSD, a fost disprețivă și arogantă.

Același ton s-a păstrat în cazul lui Pahonțu, șeful SPP implicat în represiunea din 21 decembrie 1989.

Din momentul preluării mandatului, președintele nu a criticat PSD, indiferent de acțiunile sale, inclusiv de alianța cu AUR – partidul pe care însuși îl declarase persona non grata – pentru a coborî guvernul Bolojan.

De ce ar risca președintele să se opună partidului care i-a devenit partener politic? Luca Niculescu este doar o mască pentru eșecul personal al șefului statului. De ce a acceptat Niculescu această poziție ingrată, prin care maschează imaginea PSD? Aserțiunile despre „interesul național” și „salvarea țării” par goale în această conjunctură.