Înalta Curte analizează condițiile ilicitului în contracte

Nulitatea absolută: când intervine?

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat recent un caz complex privind caracterul ilicit al cauzei unui contract, în conformitate cu prevederile articolului 1237 din Codul civil. Decizia, pronunțată pe 23 mai 2024 de Secția a II-a civilă, clarifică modul în care instanțele trebuie să interpreteze această dispoziție legală.

Conform Înaltei Curți, articolul 1237 C. civ.

nu se referă la validitatea intrinsecă a contractului, ci la modul în care acesta se raportează la normele legale imperative.

Astfel, un contract poate fi perfect valabil în sine, dar cauza sa poate fi considerată ilicită dacă, prin încheierea acestuia, se urmărește eludarea unei norme imperative care ar fi fost aplicabilă în defavoarea uneia dintre părți.

Instanța de apel a reținut, în mod judicios, că dispozițiile art. 1237 C. civ. definesc cauza ca ilicită atunci când contractul este încheiat cu scopul de a ocoli o normă imperativă.

Pentru a aplica sancțiunea nulității absolute unui astfel de contract, este necesar, conform articolului 1238 din Codul civil, ca ambele părți să împărtășească același scop de eludare a normei imperative, sau cel puțin ca una dintre părți să cunoască intenția celeilalte. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca una dintre părți să urmărească eludarea normei; cealaltă parte trebuie să fie conștientă de acest scop sau să fi trebuit să îl anticipeze.

Decizia nr. 1150 din 23 mai 2024 stabilește astfel un criteriu important pentru evaluarea caracterului ilicit al cauzei, subliniind necesitatea unei analize atente a intenției părților și a contextului în care a fost încheiat contractul. Această interpretare contribuie la o aplicare mai coerentă și echitabilă a prevederilor Codului civil în litigiile contractuale.