Fermierii cer ca agricultura să devină prioritate strategică pentru 2028-2034

Agricultura, pilon al Pactului Național — sau nu?

România riscă să piardă teren în competiția internațională, nu din lipsă de resurse, ci din cauza unei abordări reactive în agricultură. Reprezentanții sectorului cer acum ca domeniul să fie plasat pe primul plan în planificarea economică națională pentru următorii ani.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă (CFRO) a formulat o solicitare clară către decidenții politici: integrarea sectorului agricol și a întregului lanț valoric agroalimentar printre obiectivele strategice fundamentale ale statului pentru intervalul 2028-2034.

Cererea a fost lansată joi, în cadrul unei conferințe dedicate Manifestului pentru Arhitectura Economică a României, inițiat de Confederația Patronală Concordia. Documentul, structurat în zece puncte, solicită un angajament ferm din partea Guvernului, Parlamentului și a societății civile pentru consolidarea competitivității economiei.

Accentul cade pe trecerea de la simpla absorbție a fondurilor europene la construirea unor industrii solide, în contextul negocierilor pentru noul Cadru Financiar Multianual al UE, care vizează o sumă totală de aproximativ 2.000 de miliarde de euro.

Pompierism în gestionarea riscurilor: ești pregătit?

Agricultura este menționată explicit în acest document, alături de industrie și servicii, ca fiind unul dintre pilonii unui Pact Național pentru Competitivitate. Acesta ar trebui adoptat cu sprijin transpartinic și cu o implicare activă a sectorului privat.

Președintele CFRO, Alexander Degianski, a subliniat particularitățile specifice ale sectorului său.

El a arătat că agricultura suferă de o inerție instituțională, climatică și biologică ridicată, ceea ce înseamnă că impactul politicilor publice nu este imediat vizibil, ci se manifestă doar după mai multe cicluri de producție.

O critică majoră a fost adresată modului în care statul gestionează riscurile specifice fermei.

Conform declarațiilor liderului asociației, România cheltuie anual sume considerabile pentru a compensa pierderile provocate de secetă, în loc să investească preventiv în infrastructura de irigații și stocare a apei, o strategie deja implementată cu succes în țări precum Spania, Italia sau Israel.

Costuri în creștere, export de materii prime — cine plătește?

România alocă în fiecare an sume foarte mari compensării pierderilor de venit cauzate de secetă sau de alte fenomene naturale, în loc să aloce sumele necesare pentru a le preveni, a explicat Alexander Degianski, citat în comunicatul oficial al organizației. El a mai adăugat că lipsa predictibilității și a unei direcții clare asumate transpartinic împiedică sectorul să își atingă potențialul real de a asigura siguranța alimentară și bunăstarea României și a Europei, notând că orice țară dezvoltată își poate permite progresul doar cu burta plină.

Presiunea asupra rentabilității fermelor românești este accentuată de o creștere disproporționată a costurilor. Potrivit datelor furnizate de președintele CFRO, cheltuielile cu salariile, intrările în producție și motorina au înregistrat o escaladare de aproximativ 300% față de nivelul din anul 2007.

În contrast, prețurile de vânzare ale cerealelor au avansat cu cel mult 15% în aceeași perioadă.

Lipsa capacităților de procesare interne determină ca două treimi din producția de cereale a României să fie trimisă la export, confirmând diagnosticul Manifestului privind dependența de exportul de materii prime cu valoare adăugată redusă.

Dezechilibrele structurale sunt vizibile și în relația cu partenerii internaționali.

Dezechilibre în relația cu partenerii: cine pierde?

Fermierii europeni sunt supuși unor standarde stricte în ceea ce privește legislația muncii, protecția mediului și calitatea produselor, însă se confruntă în piețele comune cu exploatații uriașe din Mercosur sau Ucraina, care acoperă sute de mii de hectare și nu respectă aceleași reglementări.

În plus, ponderea alocată agriculturii în bugetul european a cunoscut o scădere semnificativă, coborând de la două treimi la începutul anilor ’70 la sub 20% în perspectiva viitoarei Politici Agricole Comune.

Critici s-au îndreptat și asupra Strategiei Naționale pentru Biodiversitate, care în forma actuală încadrează fermierii drept o amenințare pentru ecosisteme, deși aceștia sunt, în realitate, principalii protectori ai diversității biologice în majoritatea teritoriului țării.

Clubul Fermierilor Români sprijină direcțiile propuse în Manifest care afectează direct sectorul, precum stabilirea unor priorități economice constante, independente de ciclurile electorale, crearea unei bănci naționale de proiecte mature până la sfârșitul lui 2027, implementarea mecanismelor de finanțare mixtă pentru mobilizarea capitalului privat și dezvoltarea unei politici industriale axate pe lanțuri valorice complete pe teritoriul național.