Când Lumina Sfântă nu s-a aprins: cazuri istorice disputate
Cazul din anul 1100
Unul dintre cele mai frecvent evocate momente în care ceremoniei i-a lipsit caracterul miraculos este anul 1100, la scurt timp după cucerirea Ierusalimului de către cruciați.
Știri de ultimă oră:
Odată ce biserica a trecut sub control latin, patriarhul Daimbert a condus ritualul, însă nu a reușit să obțină Lumina Sfântă prin mijloace supranaturale.
O cercetare publicată în The English Historical Review sintetizează cronici orientale care menționează că, în timpul Marii Săptămâni din acel an, minunea nu s-a produs sâmbătă.
Focul ar fi aprins abia mai târziu, în absența clericilor latini și în prezența celor greci și sirieni. Acest episod a devenit ulterior un argument în disputa dintre Biserica de Răsărit și cea de Apus privind legitimitatea ritualului. Controversa din secolele următoare
În secolele care au urmat, ceremonia a fost folosită frecvent ca instrument polemic între ortodocși și catolici.
În 1238, papa Grigore al IX-lea a emis o bulă prin care denunța ritualul ca fiind o înșelătorie și interzicea clericilor romano-catolici să participe la el.
Cel mai celebru caz invocat în mediul ortodox, după evenimentul din 1100, este cel din 1579, legat de așa-numita „coloană fragmentată”. Potrivit literaturii de pelerinaj ortodox, patriarhul grec Sofronie al IV-lea și credincioșii ortodocși nu aveau acces în biserică pentru ceremonia obișnuită.
Prelatul a rămas în curtea exterioară, lângă una dintre coloanele de la intrare, iar focul ar fi apărut în mod miraculos din acea coloană. Cu ajutorul lui, și-a aprins lumânările, după care accesul în biserică a fost redobândit conform tradiției ortodoxe. Povestea este frecvent întâlnită în sursele ecleziastice ortodoxe, iar coloana este încă indicată pelerinilor.
Totuși, acest episod nu se bucură de același consens istoric ca cel din 1100.
Episodul coloanei fragmentate
Una dintre cele mai vechi relatări se află în Codex Monacensis Graecus 346, copiat în 1634, care reproduce un text scris în 1608, adică la 29 de ani după eveniment.
Această distanță cronologică face ca episodul să fie contestat de mulți istorici. Anul 1634 și conflictul greco-armenesc Un alt reper important pentru cercetarea recentă îl reprezintă anul 1634.
Un studiu academic publicat în 2024 a anunțat descoperirea unui text arab necunoscut despre „miracolul Luminii Sfânte” din acel an. Manuscrisul se referă la 1634 și este păstrat într-o revizuire sinoptică din decembrie același an, la doar câteva luni după evenimente. Potrivit documentului, conflictul legat de lumina sfântă a izbucnit deoarece armenii sărbătoreau Paștele cu o săptămână mai târziu decât grecii.
În acest context, au încercat să împiedice comunitatea „Rūm”, adică ortodoxă greekă, să realizeze ritualul.
Manuscrisul analizat de specialistul Treiger arată că comunitățile grecești și armene se aflau în conflict exact în perioada sărbătoririi Paștelui și, implicit, în momentul legitim al ceremoniei Luminii.
Armenii au insistat asupra unei date diferite și au încercat să controleze desfășurarea ritualului, inclusiv prin atragerea autorităților locale otomane. Mormântul a fost sigilat de autorități, pelerinii greci au fost împiedicați să se apropie, iar soldați au fost postați în jurul Edicului. În acest context tensionat, textul menționează că, la ora nouă, interiorul mormântului era plin de lumină.
Evenimentul a fost interpretat de autorul sursei ca o confirmare a poziției greco-ortodoxe.
Potrivit documentului, gardienii musulmani ar fi căzut la pământ de frică, iar mulțimea ar fi mărturisit că religia creștinilor este adevăratăși că lumina lor a apărut.
Există însă și surse armenești despre evenimentele din 1634, care prezintă povestea aproape invers: grecii ar fi pus presiune pe armeni, încercând să-i forțeze să sărbătorească Paștele în aceeași zi, și ar fi mobilizat autoritățile otomane împotriva lor.
Alte știri: