Proiectele care privesc reforma administrativă a Primăriei Capitalei, propun desființarea a 30% din posturile din instituție.
Ce s-a întâmplat?
„Față de situatia actuală în care numărul total de posturi din cadrul Primăriei Municipiului București este de 1.272 din care 146 funcții de conducere, în structura propusă prin prezentul proiect de hotarare, numărul total de posturi din Primăria Municipiului București va fi de 848 (din care 836 posturi în cadrul aparatului de specialitate al Primarului General), repartizate astfel: 697 functii publice, din care 87 funcții publice de conducere, 148 funcții de natură contractuală din care 9 funcții contractuale de conducere, 3 funcții de demnitate publică”, se arată în proiectul de hotărâre.
În plus, se propune comasarea a 10 subordonate ale Primăriei Capitalei în două instituții noi.
Este vorba despre înființarea Administrației Domeniului Public a Municipiului București, o structură nouă care va avea 511 posturi, dintre care 43 de conducere (8 directori și restul șefi servicii).
Aceasta va îngloba Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor și Centrul de Protecția Plantelor.
„Se aprobă transferul de activitate, patrimoniu și personal, în limita posturilor disponibile, de la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane și Centrul de Protecția Plantelor București la Administrația Domeniului Public a Municipiului București”, se arată în proiectul de hotărâre.
Administrația Domeniului Public a Municipiului București elabora o procedură internă de selecție a personalului ce va fi preluat pe posturile disponibile.
„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate.
Se reduc astfel 260 de posturi provenite în mare masura din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate”, se arată în referatul de aprobare.
Pentru comasarea instituțiilor de spectacol și organizare evenimente se propune înființarea instituției Arte și Evenimente Urbane București, o structură nouă cu 155 de posturi dintre care 14 de conducere.
Aceasta va îngloba Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul Cultural „Lumina”, Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS, Centrul pentru Tineret al Municipiului București și Școala de Artă București.
„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate.
Se reduc astfel 112 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate”, se arată în referatul de aprobare. Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General se află și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru consolidarea și reabilitarea Pasajului Victoria. Valoarea investiției este estimată la 247 milioane lei.
Proiectarea va dura 4 luni, iar lucrările de consolidare și reabilitare 24 luni. Tot joi va fi supus la vot și Planul urbanistic zonal pentru extinderea tramvaiului în Piața Unirii.
Este vorba despre reglementarea urbanistică necesară pentru prelungirea liniei de tramvai de la Sfânta Vineri, prin Piața Unirii, până la Dealul Mitropoliei, unde au capăt tramvaiele care vin din Rahova.
Linia nouă de tramvai ar urma să plece de la Piața Sf. Vineri, să treacă pe bd.
Corneliu Coposu, prin Piața Unirii, prin fața Hanului lui Manuc, apoi pe lateralul parcului, până la baza Dealului Mitropoliei, unde se unește cu linia care vine din Rahova.
Astfel se va realiza conectarea liniei din zona de sud-vest (cartierul Rahova) şi zona de nord-est a municipiului Bucureşti. O nouă stație este propusă de-a lungul acestei extinderi, în interiorul scuarului din fața Hanului lui Manuc. Pe ordinea de zi se află și componența Comisiei Tehnice de Urbanism.
Aici se discută cele mai importante proiecte imobiliare din București. Deși comisia are rol consultativ, propunerile comisiei, fundamentează decizia arhitectului șef de a aproba sau respinge un proiect imobiliar. Propunerile primarului Ciprian Ciucu pentru Comisia tehnică de urbanism sunt: arh.
Andrei Atanasiu, arh. Raluca Vișinescu, dr. arh.
Emil Ivănescu, arh. urb. Irina Popescu-Criveanu, dr.
Context și impact
arh. Radu Marin Canciovici, dr. arh.
Liviu Ianăși, dr. arh. Ioana Irina Iamandescu (Cristoveanu), arh.
peisagist Andreea Răducu Lefter, urb. Liviu Tudor Băileșteanu, dr. geograf Bogdan Suditu, arh.
urb. Claudiu Daniel Salanță, urb. Alina Carmen Marinescu, arh.
urb. Stelian Alexandru Constantinescu, dr. arheolog Theodor Aurelian Ignat, ing.
Alexandru Moldovan. Pe ordinea de zi se află și indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și extinderea unui corp de la spitalul Obregia, plus amenajarea unui corp modular. Valoarea investiției se ridică la 117 milioane lei, iar termenul pentru realizarea lucrărilor este de 24 luni.
Consiliul General va discuta și înființarea unei Rețele de Adăposturi Climatice la nivelul Capitalei.
Acestea vor fi amenajate în spații publice sau private existente, care vor putea fi folosite gratuit de populație în perioadele cu temperaturi extreme, precum valuri de caniculă sau episoade de frig sever.
Adăposturile climatice interioare vor funcționa în programul normal al instituțiilor care le găzduiesc, fără extinderea orarului, iar locațiile vor fi distribuite echilibrat în toate sectoarele orașului.
Potrivit proiectului, spațiile vor fi evaluate tehnic și acreditate de Direcția de Mediu, pe baza unor criterii precum capacitatea de asigurare a confortului termic, accesibilitatea și dotările existente.
Rețeaua ar putea include nu doar instituții publice, ci și spații ale companiilor private, ONG-urilor, universităților sau instituțiilor religioase, care vor putea participa voluntar, cu condiția să ofere acces gratuit publicului în perioadele de activare.
Certificarea locațiilor va fi valabilă trei ani, cu posibilitatea reînnoirii.
Primarul general, Ciprian Ciucu a propus un proiect de hotărâre pentru anularea, de la 1 mai, a gratuităților la parcare, în parcările Primăriei Capitalei, pentru mașinile electrice și hibrid.
Tot pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Generala de joi este și proiectul care vizează anularea gratuităților la parcare și la anumite activități culturale pentru jurnaliști.