Informația privind recuperarea pieselor de tezaur românești a fost confirmată pentru HotNews de Ministerul de Externe de la București. Pe 25 ianuarie 2025, hoţii au furat trei brăţări din aur dacice şi celebrul Coif de la Coţofeneşti, datând din anul 500 î.Hr. Coiful şi brăţările erau împrumutate de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi asigurate pentru aproape 6 milioane de euro.

Ce s-a întâmplat?

Acestea făceau parte din expoziția „Dacia! Kingdom of Gold and Silver”.

Din informaţiile furnizate de conducerea Muzeului Drents şi de autorităţile judiciare olandeze, jaful a fost făcut printr-o spargere a singurului zid exterior al clădirii, prin utilizarea unui exploziv puternic.

România a fost despăgubită pentru furtul pieselor toamna trecută.”Muzeul Naţional de Istorie a României a confirmat că suma integrală aferentă poliţei de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului incheiat între părţi.

Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brăţări şi Coiful dacic de la Coţofeneşti”, a transmis în septembrie 2025 Ministerul Culturii.

Ministerului Culturii din România a precizat atunci că, „la restituirea obiectelor asigurate, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat.” Așa că, odată cu recuperarea anunțată a celor patru piese de tezaur, România va trebui să restituie bani companiei de asigurare, dar există posibilitatea să nu dea toată suma înapoi.

Fostul director al Muzeului Național, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a explicat joi pentru HotNews că, „în cazul în care bunurile au fost recuperate, dar au suferit daune, din asigurare se va scădea costul restaurării.

Context și impact

În acest moment, Ministerul Culturii și Ministerul de Finanțe, care au gestionat banii, vor trebui să ia măsurile necesare” „După ce se repatriază, bunurile vor fi examinate cu atenție să se vadă dacă în timpul operațiunii de furt sau de îngropare, de manipulare a pieselor după furt, ele au suferit daune.

Brățările sunt solide, n-au cum să sufere deformări mecanice. Dar în cazul Coifului, el trebuie examinat cu mare atenție pentru că el a fost scăpat. A căzut din mâna hoțului în timp ce a fost scos din vitrină”, a mai spus Târnoveanu după apariția informației că piesele au fost recuperate.

Nodulii pe tiroidă nu se operează întotdeauna. Prof. dr.

Valentin Muntean: „Cancerul de mici dimensiuni nu trebuie neapărat operat” Diagnosticul neclar și frica de cancer: cum poate ecografia făcută de un clinician cu experiență să schimbe traseul pacientului Procedură în premieră în Sibiu: eficiență maximă a radioterapiei în cancerul de prostată, cu risc minim pentru țesuturile sănătoase Despre Noi