Forțele armate iraniene au declarat duminică că au doborât trei aeronave militare americane, implicate în operațiunea de salvare a pilotului american al cărui avion s-a prăbușit vineri în Iran, transmite AFP.
Ce s-a întâmplat?
„Aeronavele inamice care au pătruns în sudul orașului Isfahan – dintre care două elicoptere Black Hawk și un avion de transport militar C-130 – au fost lovite și sunt acum în flăcări”, a declarat comandamentul operațional al armatei, Khatam al-Anbiya, adăugând că operațiunea americană de salvare a „eșuat”.
Mass-media de stat a difuzat imagini cu resturi carbonizate împrăștiate într-o zonă deșertică, din care încă se ridica fum.
Agenția de presă Tasnim a relatat, de asemenea, că atacurile efectuate în timpul operațiunii de salvare au provocat cinci morți în sud-vestul Iranului, fără a se preciza dacă era vorba de civili sau militari.
Gărzile Revoluției iraniene au afirmat duminică că au doborât un avion american implicat în operațiunile de salvare a un pilotului american, a relatat duminică agenția de presă iraniană Tasnim, trasmit AFP și Reuters.
„Un avion inamic american care căuta pilotul unui avion de vânătoare doborât a fost distrus de luptătorii islamici în regiunea sudică a orașului Isfahan”, a scris Tasnim, fără a confirma anunțul lui Donald Trump potrivit căruia militarul a fost salvat, scrie France Presse.
Forțele speciale ale SUA l-au salvat duminică, din spatele liniilor inamice, pe pilotul prăbușit vineri în Iran, care era căutat intens și de regimul de la Teheran.
Anunțul a fost făcut de Donald Trump și de Casa Albă, rezolvând astfel o criză majoră pentru liderul american, în contextul războiului cu Iranul aflat în a șasea săptămână, notează Reuters.
Context și impact
„În ultimele câteva ore, armata Statelor Unite a desfășurat una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni de căutare și salvare din istoria SUA”, se arată într-o declarație a lui Trump publicată de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, pe X.
Trump a spus că membrul echipajului a fost rănit, dar „va fi bine”. Liderul de la Casa Albă a precizat în mesajul emis după încheierea operațiunii că „niciun american” nu a fost ucis sau rănit în cadrul operațiunii.
Pilotul era al doilea membru al unui echipaj format din două persoane al unui avion F-15E despre care Iranul a declarat vineri că a fost doborât de apărarea sa aeriană.
Primul membru al echipajului a fost recuperat vineri, ulterior a fost declanșată o operațiune de căutare de amploare a celui de-al doilea ofițer, atât din partea Iranului, cât și a Statelor Unite.
Vineri, avionul F-15E Strike Eagle a devenit prima aeronavă americană doborâtă deasupra Iranului în timpul războiului care durează de cinci săptămâni, notează The Guardian.
Armata SUA nu a mai avut un avion doborât de focul inamic de peste 20 de ani, de când un avion de luptă a fost doborât în timpul invaziei Irakului din 2003, a declarat generalul de brigadă în rezervă al Forțelor Aeriene, Houston Cantwell, pentru Associated Press.