Brățările dacice și Coiful au fost recuperate!

Președintele Nicușor Dan a salutat joi, într-un mesaj postat online, recuperarea Coifului de la Coțofenești și a două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda.

El a felicitat munca anchetatorilor în acest caz și a transmis autorităților române că trebuie să-și asume pe viitor o gestionare mult mai atentă a unor astfel de obiecte de patrimoniu.

Mă bucur că brățările dacice și Coiful de la Coțofenești au fost recuperate și îi felicit pe procurorii români și olandezi care au făcut parte din echipa comună de anchetă. Apreciez, totodată, sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare Apreciez, totodată, sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), a scris Nicușor Dan într-o postare pe X.

Președintele afirmă, în acest context, că autoritățile române au responsabilitatea de a-și asuma, pe viitor, o gestionare mult mai atentă a unor obiecte de o importanță istorică și culturală excepțională pentru patrimoniul românesc, prin reguli mai stricte și aplicate corect.

Tezaurul național este parte a identității noastre istorice, iar păstrarea lui în siguranță înseamnă mai mult decât un simplu act de cultură: înseamnă protejarea unor simboluri care ne definesc, au un impact puternic asupra întregii societăți și reprezintă moștenirea viitoarelor generații, a subliniat șeful statului.

Tezaurul este identitatea noastră istorică?

Apreciez, totodată, sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust).… Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda au fost recuperate, au anunțat joi procurorii olandezi.

De altfel, în cursul acestei zile, cele trei obiecte de artă au fost predate autorităților române, la sediul Muzeului Drents.