Nici Kievul, nici Moscova nu pot lua în serios garanțiile de securitate pentru Ucraina discutate de „Coaliția pentru voință” în absența unor fundamente instituționale serioase și a unui sprijin material suficient, scrie profesorul german de științe politice Andreas Umland, într-un articol de opinie publicat azi de HotNews.

Ce s-a întâmplat?

Cu toate acestea, Ucraina poate fi nevoită să urmeze „principiul speranței” și să accepte garanțiile de securitate pe care le poate obține, nu pe cele de care are nevoie, iar o astfel de situație ar reprezenta o pauză în război în avantajul Rusiei, consideră politologul și istoricul specializat în studiul politicii ruse și ucrainene.

La începutul anului 2025, impulsionate de eforturile administrației Trump de a obține un acord de pace în Ucraina, Franța și Regatul Unit au inițiat discuții privind garanțiile de securitate pentru Ucraina în cadrul așa-numitei Coaliții de Voință.

Pentru Europa, aceasta a reprezentat o modalitate de a-i demonstra lui Trump că europenii erau serioși în privința unei implicări mai profunde în joc, în speranța de a deveni parte din negocieri.

Întrebarea esențială în aceste discuții era cum ar putea fi construit un viitor armistițiu între Rusia și Ucraina astfel încât Rusia să fie descurajată să atace din nou Ucraina peste câțiva ani.

Cum pot fi evitate greșelile trecutului în viitor? În multe privințe, discuția a fost un exercițiu util, în sensul că a conturat în detaliu câteva precondiții pentru o pace viitoare stabilă.

Discuțiile internaționale privind garanțiile de securitate i-au determinat, pentru prima dată, pe oficialii civili și militari din capitalele occidentale să imagineze și să planifice în mod serios angajamentul viitor al țărilor lor față de, în jurul și în interiorul Ucrainei.

În același timp, însă, aceste discuții au suferit și continuă să sufere de patru deficiențe. În primul rând, discuțiile și negocierile privind garanțiile de securitate pentru Ucraina au contribuit foarte puțin la încheierea războiului, cel puțin până acum.

Diverse propuneri concrete formulate cu privire la securitatea viitoare a Ucrainei, precum cele referitoare la o „forță de reasigurare” sau la integrarea sistemelor de apărare aeriană ale flancului estic al NATO cu cele ale Ucrainei, au stârnit reacții pozitive la Kiev.

Cu toate acestea, au fost și continuă să fie negative efectele pe care le-a avut asupra Moscovei această schițare a planurilor occidentale de a ajuta Ucraina să se apere în viitor fie prin angajament militar direct, fie prin cooperare militaro-industrială.

În mod paradoxal, căutarea unui armistițiu stabil a îndepărtat sfârșitul luptelor.

Sugestiile cu bătaie lungă ale unor țări precum Regatul Unit și Franța, mai ales cele privind staționarea trupelor țărilor din Coaliția de Voință în vestul Ucrainei, au ridicat miza și au sporit neîncrederea Kremlinului față de evoluțiile de după război.

Acest lucru a diminuat disponibilitatea Rusiei, deja scăzută, de a căuta compromisuri și de a face concesii.

Context și impact

Astfel de anunțuri au redus și mai mult disponibilitatea Kremlinului de a înceta luptele înainte de a avea un avantaj clar pe câmpul de bătălie și i-au amplificat dorința de o pace a victoriei, adică o pace impusă de învingător învinșilor (Siegfrieden), mai degrabă decât de o pace negociată (Verständigungsfrieden).

Într-adevăr, Rusia a respins categoric ideea prezenței trupelor străine în Ucraina.

Așa cum a declarat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în martie 2025: „Prezența trupelor din țările NATO, sub orice steag, pe teritoriul ucrainean reprezintă aceeași amenințare [ca și aderarea Ucrainei la NATO].

Nu o acceptăm în nicio condiție”. În al doilea rând, diversele planuri de garantare a securității viitoare a Ucrainei conțin puține elemente concrete și cu relevanță materială imediată.

Aceste mult discutatele garanții de securitate reprezintă o colecție de intenții, scenarii și promisiuni care, dacă ar fi implementate, ar consolida parțial securitatea Ucrainei printr-o prezență simbolică de trupe, poliție aeriană și altele asemenea.

Planurile occidentale nu prevăd însă o îmbunătățire esențială nici a integrării internaționale, nici a capacității militare de apărare a Ucrainei.

În schimb, negocierile oficiale se concentrează pe configurarea, condițiile, formularea și ratificarea unor viitoare mecanisme multilaterale de reacție în cazul în care Moscova ar recurge din nou la escaladare.

Ideea nobilă în sine a garanțiilor de securitate pentru Ucraina propune pur și simplu ca Kievul să aibă încredere într-un anumit algoritm de acțiuni viitoare occidentale de proporții limitate.

De asemenea, presupune în mod optimist că Moscova va crede în fezabilitatea și consecvența algoritmului reactiv propus.