Coiful de aur de la Coțofenești a fost recuperat, a anunțat joi publicația olandeză RTV Drenthe. De asemenea, au fost găsite și două brățări de aur dintre cele trei furate. Recuperarea tezaurului a fost confirmată de Ministerul român de Externe pentru HotNews.
Ce s-a întâmplat?
Într-o conferință de presă, procurorii olandezi au anunțat că cea de-a treia brățară este încă dispărută. Recuperarea celor trei artefacte s-a făcut după ce suspecții au cooperat în ancheta penală. În cursul acestei zile, cele trei obiecte de artă au fost predate autorităţilor române.
Nicușor Dan, după recuperarea tezaurului dacic: Autoritățile române au responsabilitatea de a-și asuma pe viitor o gestionare mult mai atentă Președintele Nicușor Dan a salutat joi, într-un mesaj postat online, recuperarea Coifului de la Coțofenești și a două dintre cele trei brăţări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda.
El a felicitat munca anchetatorilor în acest caz și a transmis autorităților române că trebuie să-și asume pe viitor o gestionare mult mai atentă a unor astfel de obiecte de patrimoniu.
Parchetul olandez: Artefactele româneşti furate au fost returnate României Coiful de aur de la Coţofeneşti şi două dintre cele trei brăţări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda şi recuperate au fost returnate României, a anunţat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă.
Rareş-Petru Stan şi Daniela Buruiană, reprezentanţi ai Parchetului din România, au preluat joi după-amiază artefactele de la procurorul-şef Corien Fahner, de la Parchetul din Olanda de Nord, relatează Agerpres.
Evenimentul a avut loc în Vechea Sală de Consiliu, parte a Muzeului Drents din provincia Drenthe, în Assen, în condiţii sporite de securitate, agenţi de ordine fiind staţionaţi nu doar la intrare, ci şi în apropierea piedestalului unde au fost expuse artefactele.
„Suntem extrem de încântaţi de returnarea acestor comori de artă excepţionale.
A fost o adevărată aventură plină de peripeţii.
În special pentru România, dar şi pentru personalul Muzeului Drents”, a declarat procuroarea Corien Fahner în cadrul evenimentului, desfăşurat în prezenţa presei.
„Desigur, vom continua să căutăm brăţara dacică încă dispărută”, a adăugat ea.
MAE: România va returna „proporțional” garanția primită În prima reacție oficială după recuperarea coifului de la Coțofenești și a două dintre cele trei brățări de aur, Oana Țoiu, ministra de Externe, transmite că România va restitui „proporțional” suma de aproximativ 6 milioane de euro, „după ce expertiza de specialitate va confirma starea de conservare a obiectelor”.
Fostul director al Muzeului Național, Ernest Oberlander-Târnoveanu explicase, anterior, pentru HotNews că, „în cazul în care bunurile au fost recuperate, dar au suferit daune, din asigurare se va scădea costul restaurării.
În acest moment, Ministerul Culturii și Ministerul de Finanțe, care au gestionat banii, vor trebui să ia măsurile necesare”. Coiful de aur de la Coțofenești a suferit daune minore.
Context și impact
„Prezintă câteva îndoituri, dar acestea pot fi reparate complet.
Brățările nu sunt avariate”, a spus procurorul.
„Cred că orice restaurator ar dori să repare acest coif pe gratis.
Trebuie să fie îndoită”, spune Robert Van Langh, actualul director al muzelui Drents, numit după comiterea jafului.
„Nu poți lipi bucățile desprinse înapoi pe un coif ca acesta.
S-a mai făcut asta înainte cu lipici. Probabil că lipiciul acela s-a desprins în timpul jafului. Ar trebui să fie lipită din nou.” Avocații suspecților, implicați în recuperare „Obiectele de artă ne-au fost predate ieri prin intermediul avocaților inculpaților.
În cadrul acestui proces s-au încheiat acorduri procedurale.
Conținutul acestor acorduri va fi discutat în scurt timp în sala de judecată”, a explicat procurorul.
Procesul celor trei suspecți, aflați acum în arest, este programat să înceapă la mijlocul lunii aprilie. Artefactele vor fi returnate României cât mai curând posibil, a anunțat procurorul.