Avionul F-15E este operat în general de un echipaj alcătuit din doi membri, un pilot și un ofițer pe zona de sisteme de armament. Ambii s-au catapultat, însă deocamdată doar unul dintre ei a fost salvat de pe teritoriul iranian, potrivit oficialilor americani și israelieni.
Ce s-a întâmplat?
NYT a scris că doborârea avionului și misiunea de căutare-salvare, lansată rapid pentru ca forțele iraniene să nu găsească echipajul înaintea trupelor americane, aduce provocări militare și diplomatice majore pentru Statele Unite.
Cu doar câteva zile în urmă, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, susținea că apărarea Iranului este atât de avariată în urma loviturilor americane și israeliene încât Washingtonul trimite în Iran bombardiere B-52, aeronave greoaie, considerate a fi vulnerabile în fața sistemelor antiaeriene.
Armata americană a pierdut cel puțin 16 drone MQ-9 Reaper deasupra Iranului de când a început războiul în 28 februarie, iar în prima parte a conflictului trei avioane de vânătoare F-15 au fost doborâte în Kuweit în urma unui „foc prietenesc”, așa-numitele cazuri când are loc un foc accidental al forțelor proprii sau aliate.
Până acum, însă, forțele iraniene nu reușiseră să doboare un avion american de vânătoare.
Deși nu se numără printre avioanele de vânătoare stealth de generația a V-a, sofisticata aeronavă F-15E Strike Eagle este mai rapidă și mai agilă decât bombardierele, ceea ce în teorie o face o țintă mai inaccesibilă atacurilor iraniene.
Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, a confirmat că președintele Donald Trump a fost informat de oficialii de resort pe tema incidentului de vineri.
Imagini distribuite pe rețelele sociale și verificate de CBS News au arătat un avion de realimentare și două elicoptere militare americane zburând la altitudine joasă în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului, făcând manevre care se încadrează în tiparul misiunilor de căutare-salvare.
Aaron MacLean, analist CBS News pe zona de securitate națională, a explicat că în câteva dintre videoclipuri, printre care unele verificate independent de publicație, aeronavele zburau la înălțime mică în plină zi, deasupra unui teritoriu ostil, ceva ce armata SUA ar face doar din motive întemeiate, cum este o situație de acest gen.
Piloții militari sunt instruiți să acționeze după principiile denumite Survival, Evasion, Resistance and Escape (supraviețuire, evitarea capturării, rezistență și ieșire), sau SERE, atunci când avioanele forțelor americane sunt doborâte în zona unui teritoriu ostil, potrivit NYT.
William J.
Fallon, fost șef al Comandamentului central al armatei americane, a spus că primul pas este catapultarea în siguranță, cu ajutorul unei parașute.
Odată ajunși la sol, potrivit amiralului, piloții trebuie să găsească un loc sigur pentru a nu fi capturați de forțele inamice și trebuie să își folosească sistemele de comunicații radio din dotare pentru a le transmite forțelor americane locația în care se află.
Apoi, armata va face tot ce este posibil pentru a-i găsi.
Context și impact
Pentru operațiunile de căutare-salvare în eventualitatea în care avioanele de război americane sunt doborâte, Comandamentul central al armatei menține mai multe forțe operative în apropierea Iranului, inclusiv în Irak și Siria.
„Factorul cheie, în opinia mea, sunt ora și ziua.
Probabil este aproape de apusul soarelui, iar asta e bine, pentru că de obicei avem un avantaj noaptea cu oamenii noștri de căutare și salvare”, a explicat William J.
Fallon.
Dacă sunt capturați de forțele inamice, piloții trebuie să apeleze la antrenamentul de rezistență pentru a face față stresului extrem, interogatoriului și posibilei torturi în timpul captivității.
Amiralul a atras atenția că antrenamentul ajută doar până la un anumit punct. Aspectele legate de hrană, eventuale răni și operațiunile forțelor inamice pot îngreuna supraviețuirea la sol.
În plus, întrucât Statele Unite nu au trupe la sol în Iran, efortul de recuperare va presupune survoluri prin zone ostile și va fi influențat de focuri antiaeriene și potențiale schimbări meteorologice.
Un alt factor care poate influența succesul unui efort de salvare este faptul că Iranul are zone izolate extinse pe teritoriu, ceea ce poate spori șansele militarului de a reuși să se ascundă, a remarcat Fallon.
Ar fi în avantajul pilotului dacă s-ar afla într-o zonă întunecată, cu mult adăpost, cum ar fi o pădure densă, și departe de centre foarte populate.