Neptun Deep: șansa României de a scăpa de sărăcia energetică

Ar fi putut România să-și asigure o poziție dominantă în Europa de Sud-Est?

Proiectul Neptun Deep reprezintă, în viziunea specialiștilor din domeniu, o șansă unică pentru România de a-și consolida statutul geopolitic și economic, o oportunitate rară pe plan internațional. Totuși, debutul comercial al acestui complex offshore, anunțat recent de grupul OMV Petrom, coincide cronologic cu procesul de eliminare a dependenței Uniunii Europene de gazul provenit din Rusia.

Primele cantități de hidrocarburi sunt programate să ajungă pe piață în prima parte a anului 2027.

Experții subliniază că instituțiile statului par incapabile să capitalizeze potențialul enorm al acestei descoperiri, generând astfel o situație în care beneficiile directe pentru consumatorii interni rămân limitate.

În absența unei piețe interne structurate pentru noile volume de gaze naturale, România se va concentra exclusiv pe trimiterea producției către exterior. Efectul colateral este previzibil: creșterea prețurilor la energie va fi transpusă din nou în facturile utilizatorilor finali din țară.

Contextul european marchează un punct de cotitură major, începând cu data de 1 ianuarie 2027, când blocul comunitar va iniția închiderea graduală a accesului pentru gazul natural lichefiat (GNL) și pentru fluxurile de gaze transportate prin conducte din Federația Rusă. Acest proces de tranziție se va desfășura până la data de 30 septembrie, existând posibilitatea prelungirii termenului limită până la 1 noiembrie, în funcție de starea rezervelor strategice.

Deși obiectivul final de renunțare totală la importurile rusești este stabilit pentru anul 2027, termenele specifice variază în funcție de statele membre. În acest interval critic, în care continentul caută surse alternative, România va introduce pe circuitul comercial gazul din platforma Neptun Deep. Analiza realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI) indică faptul că, deși producția va urga treptat, fereastra de manevră strategică este clar identificabilă.

Pentru o administrație capabilă să vadă dincolo de corecturile bugetare imediate, acest proiect ar trebui tratat ca o prioritate supremă a statului.

Potrivit aceleiași analize, România ar fi putut pregăti din timp o poziție dominantă în zona sud-estică a Europei. O astfel de strategie ar fi implicat nu doar o producție proprie robustă, ci și un portofoliu diversificat cu gaze americane competitive, acces direct la terminale de import, capacitați extinsă de transport și stocare, precum și contracte ferme cu clienți din regiune.

Fiecare element al acestei ecuații trebuia negociat simultan cu celelalte, asigurând astfel o distribuție eficientă a riscurilor și a costurilor într-un business model viabil.

În realitate, guvernantul a eșuat în construirea unei piețe care să se ridice la anvergura tehnologică și financiară a proiectului, pierzând șansa de a transforma această resursă într-o sursă de influență regională.

Există logică în achiziționarea unui portofoliu de GNL american doar dacă acest lucru permite României să deservice piețe externe, să ofere flexibilitate operațională și să genereze profit din activități competitive.

Dimpotrivă, dacă gazul este cumpărat fără a avea destinații clare, fără infrastructură de transport garantată și fără o analiză riguroasă a costului total la destinație, statul se angajează într-o obligație de plată pur formală, căutând ulterior un cumpărător.

În lipsa unor idei inovatoare, administrația constată, încă o dată, că cel mai simplu mod de absorbție a volumelor este reprezentat de cetățeanul român. Populația nu este parte la negocierile contractuale, nu are vizibilitate asupra tuturor clauzelor și descoperă consecințele financiare abia când verifică factura lunară. Președintele AEI, expertul în energie Dumitru Chisăliță, explică mecanismul: De aici începe procesul de transfer al costurilor; entitățile de stat doreau să importe gaz scump (furnizorul local fiind folosit doar ca tampon pentru a ascunde adevăratele greșeli), să-l integreze într-un mix cu gazul autohton și să prezinte acest cocktail ca un triumf energetic.

Totuși, proveniența locală a gazului nu anulează costul unei achiziții inițiale defectuoase. Cheltuiala persistă și trebuie suportată de cineva. Cine?

Populația, care finanțează practic experimentul comercial al celor care au semnat acordurile.

Este surprinzător ca securitatea energetică să fie invocată ca justificare pentru o operațiune al cărei raționament economic nu este transparentizat, adaugă specialistul.

E suficient doar să menționezi „interesul național” într-un text legal?

Securitatea energetică trebuie demonstrată printr-o necesitate reală, prin existența alternativelor, prin infrastructură adecvată și prin controlul costurilor. Utilizată ca o formulă de rigoare care oprește orice dezbatere, această justificare devine un paravan pentru decizii administrative slabe. Aceeași critică se aplică și preempțiunii statului asupra gazelor din Marea Neagră, legalizată prin Legea 171/2026.

Documentul legislativ nu oferă baze suficiente pentru a în ce scop se efectuează cumpărarea? Este vorba de constituirea unei rezerve strategice? De servirea industriei?

De echilibrarea pieței? La ce nivel de preț, în ce volume și cu ce surse de finanțare? Conform evaluării AEI, o lege adoptată în România transmite, implicit, incertitudine unei piețe care penalizează lipsa de claritate.

Mecanismul de risc este evident: o intervenție statală prezentată ca măsură protectoare poate ajunge să coste tocmai consumatorul pe care pretinde că îl apără.

Nu este suficient ca „interesul național” să fie menționat într-un text legal. Este necesar să se specifice clar cine beneficiază, cine suportă povara financiară și ce problemă concretă se rezolvă. Mai grav este, însă, ambiția modestă a planificatorilor.

România ar fi putut folosi contribuția sa la aprovizionarea regională pentru a negocia la nivelul Comisiei Europene finanțări pentru infrastructură, interconectări energetice, investiții directe și susținerea unor proiecte industriale.

Ar fi fost posibilă construirea unor parteneriate în care gazele să fie legate direct de dezvoltarea economică a țării. Aceste avantaje trebuie cerute și negociate ferm. Dacă ne prezentăm pe scenă doar cu disponibilitatea de a vinde marfă, vom obține doar prețul negociat pentru produsul brut.

Dacă venim cu o strategie regională credibilă, putem negocia și poziția României în cadrul acelei strategii, arată analiza citată.

Unde ar putea câștiga efectiv statul? Contractele pe termen lung trebuie să fie profitabile și să respecte regulile pieței.

De aceea, guvernantul își trebuie să își facă partea: dezvoltare a infrastructurii, activitate diplomatică, predictibilitate legislativă și susținerea industriei locale.

Companiile private nu pot compensa absența unei politici naționale coerente, iar bugetul de stat nu ar trebui să absorbă fiecare câștig imediat, fără a lăsa în urmă capacitate economică productivă.

Un dividend încasat astăzi nu justifică ratarea unei oportunități structurale pentru următorul deceniu. Gazele pot genera venituri din vânzarea simplă, dar pot susține și producție industrială, locuri de muncă calificate și exporturi cu valoare adăugată ridicată. Un guvern competent urmărește toate aceste rezultate și explică public alegerile făcute.

Concluzia este că România riscă să rămână cu rolul cel mai defavorabil: furnizor de gaze ieftine din Marea Neagră pentru export, cumpărător de gaze scumpe de la importatori externi și colectoare de venituri aproape exclusiv din facturile propriilor cetățeni. Alte state își construiesc poziții regionale solide, în timp ce noi ne mulțumim cu satisfacția de a semna noi contracte și de a umple conturile bugetare.

Când ai o oportunitate de asemenea magnitudine și o reduci la simple combinații de portofoliu, încasări imediate și costuri transferate populației, eșecul poartă semnătura decidenților, mai observă Chisăliță.

Cetățenii plătesc deja mai mult la facturi: prețul curentului electric a crescut cu 50%, iar tariful pentru gaz s-a dublat. Ce se poate întâmpla în iarna 2026-2027? Românii au dreptul să ceară socoteală înainte să li se solicite sume suplimentare, susține specialistul.

Ei au dreptul să afle de ce se cumpără gaze, cui le vor fi vândute, ce risc asumă companiile de stat și ce beneficiu net realizează țara. Marea Neagră ne oferă o resursă naturală. Retragerea gazului rusesc ne oferă o piață liberă. Valorificarea acestor două elemente cere competență tehnică și ambiție politică.

Dacă din această întâlnire istorică rezultă doar afaceri slabe și facturi mai mari, avem un eșec de guvernare și administrare plătit de românul de rând. Europa își redesenează harta energetică, iar România își trimite cetățenii către o formă de sărăcie energetică, conchide analiza.