Lia Bugnar apără regizorul Felix Alexa în scandalul de la TNB

Contradicția dintre mărturiile anonime și neanonime o șochează pe Lia Bugnar!

Lia Bugnar ia apărarea lui Felix Alexa: „Vina e un pic și a ta”

În mijlocul unei controverse care a divizat mediul artistic bucureștean, actrița și regizoarea Lia Bugnar a emis un text amplu în care susține că acuzațiile aduse regizorului Felix Alexa nu au fost încă dovedite legal. Artista subliniază că, până în prezent, nu a fost depusă nicio plângere penală împotriva acestuia, iar o anchetă oficială încă nu a fost deschisă.

În opinia sa, Bugnar consideră că orice relație antamată cu un profesor universitar implică o responsabilitate partajată, afirmând că „când te bagi într-o relație cu un profesor, vina e un pic și a ta”.

Aceste declarații au apărut imediat după ce Teatrul Național al Bucureștiului (TNB) a încheiat contractul cu Alexa, o decizie a noii directori, Ada Lupu Hausvater, care a justificat angajarea după deliberări în conducerea instituției.

Artista reacționează la tensiunea publică generată de prezența lui Felix Alexa la TNB. Bugnar mărturisește că se simte mai amenințată de „haitele” care se formează în spațiul public decât de propriul regizor, vizat în trecut de acuzații de hărțuire sexuală și abuz psihologic.

Într-o postare lungă pe rețelele de socializare, ea pune în discuție condamnarea publică a unui individ în absența unor demersuri juridice, insistând că situația necesită o analiză nuanțată, nu o judecată bazată pe presiunea opiniei publice.

În context, mai mulți actori ai TNB, printre care Mihai Călin, au exprimat nemulțumirea lor față de angajarea lui Alexa în instituție, ceea ce a amplificat discuția.

„Chiar mi-am dorit mult să tac pe subiectul Felix Alexa, pentru că astea nu sunt vremuri în care de adevăratelea e cineva interesat de nuanțe. (…)”, a scris Bugnar pe pagina sa de Facebook. Regizoara amintește că urmărise, acum patru ani, materialul jurnalistic care îl viza pe Alexa și a observat că era vorba despre foste relații asumate ale regizorului.

Mai mult, fostele partenere ar fi acceptat implicit dinamica de putere care decurge dintr-o relație cu un cadru didactic.

Ce o surprinde pe Lia Bugnar este contradicția dintre mărturiile anonime și cele neanonime.

Erau acolo niște mărturii date sub anonimat și altele neanonime.

Felix a spus că a avut relații de durată cu acele femei.

Acum, relațiile sunt și ele mai reușite sau nu, că de-aia ai într-o viață de om mai multe încercări până îți iese (dacă îți iese vreodată).

De atunci mi s-a părut aiurea să spui într-o anchetă jurnalistică despre relația ta cu un iubit. Ea adaugă că, fiindcă și ea a fost studentă îndrăgostită de profesori, dar le-a ascuns sentimentele, înțelege dinamica.

„Pentru că, da, am fost și eu studentă, am fost și îndrăgostită de profesori din școală (îndrăgostită lulea), dar erau altele mai frumoase și mai talentate ca mine, așa că mi-am pus îndrăgosteala în cui.”

Regizoara abordează tema fricii, precizând că nu este frica de Felix Alexa, ci de spectatorii care se transformă în haite. Ce vreau să spun este că, în momentul în care Da, despre frică este vorba Da, da, relație de putere și tot restul, dar tu ești totuși majoră și ai capacitatea să decizi că da sau că nu.

Am citit zilele-astea o grămadă de postări în care se tot înfierează„ tăcerea breslei ”.„ Le e frică! ”„ Normal că nu vrei să te pui rău cu un regizor, că nu știi când prinzi un rol la el! ”„ Dreptate, etică, moralitate, dar până la bani! ”etc.

Am încheiat citatele din comentariile spectatorilor justițiari.

Bugnar continuă: Și vreau să spun că da, despre frică este vorba.

Teroarea și hărțuirea iau multe forme, subliniază ea!

Dar nu frica de Felix Alexa.

Frica de voi, spectatorii care vă constituiți în haite și dați sentințe înainte de a fi existat vreun proces, înainte ca acuzatul să fi apucat să deschidă gura măcar.

Dat fiind că eu sunt în etate și Iago, cățelul meu, și mai în etate, cred că voi supraviețui optimea această de viață care mi-a rămas chiar dacă veți arunca în mine cu roșii de câte ori vă voi mai chema la un spectacol.

Pentru a ilustra complexitatea situației, Bugnar oferă un exemplu specific. Vă dau un singur reper, ca să înțelegeți că totuși lucrurile au nuanțe, după care mă opresc, pentru că această postare e deja foarte lungă și nici nu e o capodoperă a genului.

Una dintre femeile care se plâng public de felul în care au fost ele hărțuite și terorizate de Felix nu ține cont de faptul că în teroarea respectivă ea i-a scris o grămadă de mailuri (că așa era pe vremea aia, nu era cu WhatsApp) în care îi spune cât îl iubește, îi scrie poezii, îi cere iertări peste iertări, îl roagă să…

Ea subliniază că teroarea și hărțuirea iau multe forme, dar că nu este justificat să se tranșeze lucrurile în tribunale publice. Sigur, teroarea și hărțuirea iau multe forme.

Și eu cred acum că iubesc un bărbat și peste câțiva ani s-ar putea să mi se pară că mi s-a părut. Doar că, de la nivelul ăsta de complicățenie a situației, nu cred că e justific să tranșezi lucrurile în tribunale publice.

Bugnar pune și o întrebare critică: de ce, după patru ani de la demascare, niciuna dintre cele care l-au reclamat nu a mers mai departe cu acuzațiile? Și mai e o întrebare de pus.

După demascarea de acum patru ani, dacă victimele tot s-au apucat să vorbească și Felix a negat tot ce au spus ele, de ce niciuna, dar niciuna nu a mers mai departe cu acuzațiile?

Totuși de-asta există legi. Dacă lucrurile rămân la nivel de zis unii despre alții, ele devin extrem de periculoase.

Ea avertisează asupra pericolului acuzării din gură, comparând-o cu o armă periculoasă.

Eu pot acum să iau oricare dintre regizorii cu care am lucrat în viața asta (nu sunt mulți, că am avut talent micuț) și să m-apuc să zic verzi și uscate.

Mai am și harul vorbelor cât de cât. Mai găsesc două-trei nemulțumite de viață, le conving că nu mai e cazul să răbdăm nedreptățile și ne punem pe om. Vă garantez că-i facem rău.

În încheiere, Lia Bugnar reia tema lipsei unei anchete penale oficiale, deși au trecut patru ani de la materialul inițial. Niciun fel de lucru concret, legal, împotriva lui.

Nici măcar o plângere la poliție, ceva, orice. Care ar trebui să fie urmarea? Ca Felix să nu mai lucreze niciodată nimic?

Întreb. Care ar fi pedeapsa corectă? Și, dacă ar fi așa, întreb, nu devine toată povestea asta cu acuzatul din gură și atât, o armă îngrozitor de periculoasă?

Ea se adresează direct publicului: Puteți să dați cu roșii, am luat deja în calcul asta.

Și, dacă Felix, ajuns la capătul răbdării că, după patru ani, iarăși e sacul de box al internetului iubitor de teatru, se spânzură de lustră (să zicem), vi se pare că s-a făcut dreptate?

Vi s-ar părea un pas spre o lume mai bună? Mie nu. Și nu mi-e frică s-o zic… Singurul lucru de care mi-e frică este să ajung să-mi fie frică să zic ce cred.