Cum sfidează această curiozitate fizica?

Într-un colț discret al Universității din Oxford, ascuns în spatele unui panou de sticlă dublă, un mecanism simplu continuă să funcționeze neîntrerupt din 1840. Cunoscut ca „Clopoțelul de la Oxford”, dispozitivul este o curiozitate științifică majoră: nu a fost oprit intenționat și nu a primit nicio reîncărcare energetică.

Știri de ultimă oră

Denis Drăguș exclus din lotul naționalei pentru meciul cu MoldovaCinci persoane rănite, inclusiv un copil, în accident cu poliția în SibiuServiciile secrete europene avertizează: atac rus iminent împotriva NATOContinuitate: Băsescu, critic la adresa lui Mureșan: „Știe carte, dar trebuie să taie din cheltuieli

În interiorul cutiei sigilate, o sferă metalică de doar 4 milimetri execută o mișcare oscilantă constantă. Aceasta lovește alternativ două clopoțele din alamă, la o frecvență de aproximativ doi hertzi. Activitatea sa neobosită a generat, în aproape două secole, o succesiune de lovituri care a atins cifra uimitoare de 10 miliarde.

Misterul nu stă în mișcarea vizibilă, ci în sursa care o susține. Bateria nu a fost deschisă, inspectată sau înlocuită vreodată.

Care este sursa energiei misterioase?

Tehnic, structura este închisă ermetic printr-un strat de sulfit, care sigilează componentele interne. Cercetătorii suspectează că este vorba despre o baterie de tip Zamboni, inventată de fizicianul italian Giuseppe Zamboni. Acest model funcționa prin suprapunerea a mii de discuri din hârtie impregnate cu soluții chimice și folie metalică, generând energie prin acumularea de sarcini electrostatice.

Teoria rămâne, însă, nesigură: orice efort de a deschide bateria ar duce la distrugerea ireversibilă a acesteia. Singura certitudine este că intensitatea curentului este extrem de redusă, măsurată în nanoamperi, ceea ce explică de ce rezervorul nu s-a epuizat încă.

Mecanismul a fost fabricat de instrumentiștii londonezi Watkin și Hill.

De unde provin aceste peripeții?

Achiziționarea și punerea în funcțiune au fost realizate de reverendul Robert Walker, profesor de fizică afiliat universității. Pe o etichetă scrisă de mână, aflată în posesia lui Walker, este menționat anul 1840. Totuși, indicii istorice și tehnice sugerează că dispozitivul ar fi putut fi construit cu aproximativ 15 ani mai devreme, în jurul anului 1825.

De-a lungul deceniilor, clopoțelul a suferit mutări frecvente, deplasându-se odată cu laboratoarele universitare. A traversat și perioade de întrerupere, cauzate preponderent de umiditate, dar nimeni nu a decis să-l oprească deliberat.

Citește și:

Principiul de funcționare se bazează pe forța electrostatică. Sistemul necesită o tensiune relativ ridicată pentru a iniția și menține mișcarea sferei, însă cantitatea de sarcină electrică transportată este infimă. Această caracteristică, slăbiciunea curentului, este cheia longevității extraordinare a bateriei. Dacă curentul ar fi fost mai puternic, sursa de energie ar fi fost consumată mult mai rapid.

În 1984, cercetătorul A.

Ce revelație aduce analiza recordului mondial?

J. Croft, de la laboratorul Clarendon, a analizat academic misterul. Studiul său, publicat în European Journal of Physics, a confirmat că învelișul exterior al bateriilor este format din sulf, materialul care sigilează celulele și electrolitul.

Natura exactă a compoziției chimice interne a rămas, însă, o incogniță. Această parțialitate a fost recunoscută oficial în Cartea Recordurilor Guinness, care i-a acordat titlul de cea mai durabilă baterie din lume. Recordul a fost stabilit fără ca specialiștii să afle cu adevărat ce se ascunde sub stratul protector de sulf.

Întrebarea centrală rămâne deschisă: când se va opri mecanismul? În timp ce citiți aceste rânduri, sfera metalică a lovit din nou clopoțelul, incrementând contorul oscilațiilor. Fiecare jumătate de secundă marchează o nouă lovitură, un puls mecanic care persistă fără întrerupere. Singura metodă sigură de a dezvălui compoziția exactă a bateriei este așteptarea naturală a epuizării acesteia.

Când se va opri?

Echipa de la Oxford speră că, în momentul în care durata de viață a sursei de energie se va termina, va putea diseca cu grijă bateriile pentru a le analiza structura internă.

Croft a avansat și o altă perspectivă: este posibil ca însuși clopoțelul să se uzeze mecanic înainte ca energia electrochimică să se consume integral.

Indiferent de scenariu, doar defectarea finală va oferi Până atunci, mecanismul continuă să bată, invizibil și inaudibil pentru majoritatea oamenilor datorită izolării, într-un ritm constant care pare să sfideze însăși trecerea timpului.