A plecat Mircea Rusu, titanul din linia a treia a rugbyului românesc

O eră care se stinge la Cluj!

Lumea sportului românesc este mai săracă. Mircea Rusu, una dintre figurile legendare ale rugbyului autohton, s-a stins din viață în noaptea de marți la Cluj-Napoca, la vârsta de 93 de ani.

Vestea tristă a fost făcută publică de jurnaliștii de la news. ro.

Cum a început povestea unui polivalent născut la Blaj?

Rusu n-a fost doar un simplu sportiv, ci un stâlp al acelei generații de aur care a scris istorie alături de Viorel Morariu și Radu Demian, formând o linie a treia de temut în balul internațional.

Născut pe 30 iulie 1933 în Blaj, Mircea Rusu a iubit mișcarea încă din adolescență. Pe holurile liceului, viitorul mare rugbyst a gustat din plin din toate: a alergat la atle­tică, a sărit în lungime, a aruncat discul, sulița și greutatea, ba chiar a bifat meciuri bune la baschet și volei.

A învățat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, iar după închiderea acestuia, și-a continuat drumul la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

A salvat rugbyul stomacul sau pasiunea?

Destinul l-a purtat spre balonul oval abia în 1953, pe când era student la Facultatea de Mecanică a Institutului de Căi Ferate din București. Acolo a văzut pe viu primul său meci internațional: România – Italia 14-16, jucat pe stadionul Dinamo în fața a 20.000 de suflete.

Însă anul următor, intrarea lui în rugby n-a fost dictată doar de fiorul romantic al sportului, ci și de o aspră realitate: rămăsese fără loc la cămin și fără masă la cantină, tatăl său fiind deținut politic.

Opt titluri naționale și titlul european cu Grivița Roșie!

Aflând că băieții de la echipa de rugby a Institutului primesc hrană gratuită, s-a înscris imediat la Locomotiva I. C.

F. sub comanda antrenorului Constantin „Telu” Diamandi.

Nativ din Blaj, talentul său a explodat rapid. În 1956, a trecut la Grivița Roșie, casă care l-a găzduit până în 1970, când avea deja 37 de ani.

De la terenul din București la școala din Cluj?

În această perioadă de vis, alături de trupa de aur a Griviței, a cucerit opt titluri naționale. Mai mult, în 1964, a ridicat deasupra capului titlul de campion al Europei, după o finală memorabilă contra francezilor de la Mont-de-Marsan. Tot în anii ’60, a fost un pilon al naționalei care a legat 25 de meciuri internaționale fără înfrângere.

Sub tricolor a debutat pe 27 octombrie 1959, într-un duel cu Republica Democrată Germană la București, punând punct carierei internaționale pe 28 mai 1967, la Lisabona, într-o partidă cu Portugalia. După 1970, împins de probleme personale, s-a mutat la Cluj.

Cine a crescut generațiile de aur de sub Feleac?

Acolo a condus ca director Grupul Școlar Material Rulant „16 Februarie” și a continuat să joace pentru Agronomia Cluj.

Dincolo de cariera de jucător, Rusu și-a pus amprenta decisiv pe formarea tinerilor la Cluj. Alături de Alexandru Ștefu, a pus bazele secției de rugby la Școala Sportivă „Viitorul” și a crescut juniori la Clubul Sportiv Școlar „Locomotiva”. Cele două structuri s-au unit mai târziu sub numele de „Locomotiva” Cluj. A pus umărul la înființarea echipei Uzinelor „16 Februarie”, unde a continuat să joace ca sportiv activ până în 1979, când s-a retras la vârsta de 46 de ani.

A rămas fidel clubului până la pensionarea din 1995.

Ce recunoaștere a primit o viață dedicată sportului?

Pentru tot ce a făcut pentru sportul românesc, a fost numit Maestru Emerit al Sportului în 1964 și inclus în Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România.

A condus structuri de greutate, precum Fundația „Prietenii Rugbyului Clujean”. În aprilie 2023, Consiliul Local Cluj-Napoca l-a votat în unanimitate (23 de voturi) Cetățean de Onoare, o încununare firească a unei vieți despre care el însuși a scris, cu trei ani înainte, în cartea sa autobiografică „Omul Mircea Rusu”.