Cine sunt mizele negocierilor?

Administrația de la Washington pare să fi ajuns în linie dreaptă pentru un acord cu Moscova, care ar putea pecetlui eliberarea mai multor cetățeni americani aflați în custodia autorităților ruse. Potrivit unor oficiali citați de ABC News, negocierile se află în etapele finale, fiind coordonate direct de trimisul special Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele liderului de la Casa Albă.

Discuțiile vizează, în mod prioritar, cazul lui Stephen Hubbard, profesorul pensionar de 72 de ani pe care Departamentul de Stat l-a declarat oficial ca fiind reținut pe nedrept. Pe agenda negocierilor se află însă și alți americani închiși la Moscova, ale căror acuzații sunt privite cu scepticism de administrația americană. Deși progresele sunt evidente, sursele avertizează că un acord definitiv încă nu a fost semnat, termenii putând fi oricând modificați sau chiar blocați.

Această evoluție vine în contextul în care Steve Witkoff este așteptat la Moscova chiar săptămâna aceasta, imediat după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată la Oslo. Luni, Donald Trump a alimentat speculațiile, afirmând că depune eforturi intense pentru eliberarea unui ostatic.

Pregătește Trump eliberarea americanilor din Rusia?

„Să vedem ce se întâmplă, se va întâmpla în curând”, a declarat președintele american.

La rândul său, Serghei Riabkov, ministrul adjunct de externe al Rusiei, a confirmat că discuțiile continuă prin canalele serviciilor de informații. Deși a recunoscut că numele lui Stephen Hubbard îi este cunoscut, oficialul rus a evitat să ofere detalii concrete. Rămâne, deocamdată, un mister ce ar putea primi Moscova la schimb pentru aceste eliberări.

Contextul este unul complex: administrația Trump a adoptat recent decizii de politică externă favorabile Kremlinului, inclusiv ridicarea unor sancțiuni impuse oficialilor și oligarhilor ruși, măsuri incluse într-un proiect de lege susținut de Congres. În paralel, președintele american și-a exprimat dorința unei întâlniri cu Vladimir Putin și Xi Jinping pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, intensificându-și totodată criticile la adresa lui Zelenski, despre care a afirmat recent că „e timpul ca altcineva să negocieze pentru Ucraina”.