Spionul sovietic din Teheran care a salvat Canalul Suez de o lovitură de stat rusă

Totuși, chiar și în acest mediu de represie, puterea clerului nu era absolută

Un agent al KGB-ului din Iran a salvat Canalul Suez de o crisisă extrem de periculoasă printr-o decizie personală care a schimbat cursul istoriei, nu prin motivări ideologice sau financiare, ci printr-o vulnerabilitate ușoară de înțeles: o boală profundamente umană. Această revelare aparține noului volum al istoricului Ben McIntyre, intitulat „Redwood”, în care se descoperă cum o lungă și tensă întâlnire între două servicii secrete – una de la Moscova și alta de la Londra – a avut loc într-un loc neașteptat: o baie strânsă din sediul britanic din Teheran, în timp ce în afara fericirii, Iranul se totea într-un gol de instabilitate post-revoluționară. Nu a fost o întâlnire protocolară, ci un moment de desperate colaborare, înjumătățit de alcool, zgomotoase aparate de radio și apă curățătoare deschisă în vaină pentru a masca sunetele.

A fost toamnă, iar aerul din capitalele iraniene era încă încălzit de ultimele zile ale verii, când Vladimir Kuzhyshkin, un ofițer KGB de mare statură – peste un metru și optzeci de centimetri – și de fizică imponente, a găsit refugiu pe un coș de rufe din răchită, unde scârciunea lemnului îl acomoda în o poziție precară. În fața lui, pe sediul toiletului, a stat Ian McCready, agent al MI6-ului, care, cu un gest de ospitalitate calculată, i-a turnat vodcă în pahar. Ambei parti le era clar că orice sunet susținut ar putea atrage atenția poliției secrete iraniene, cunoscute pentru brutalitatea sa în tratarea sospeților de spionaj sau de conspirare contra regimului islamic newborn.

Pentru a reduce riscul de interceptare, au deschis tot ce putea face zgomot: robinetele de la chiuvetă și de la cadă, iar pe lângă ele, au pornit și un aparat radio, sperând că zgomota albă să măsugurească vorbirea lor.

McCready, bazându-se pe informații circulând în mediul diplomatic, credea că locuința era supravegheată de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Islamice Iraniene, o instituție temută pentru metodele sale de interpolare și de întârzietă în închisoare. Un singur cuvânt maladroit, o râsnetă înaltă sau chiar o respirație prea profundă puteau declanșa o reacție în lanț: arestare imediată, închizere în locuri unde tortura era rutină, și apoi, probabil, o executare sumară, mascată printr-un proces ficțios. În 1981, doi ani după renversarea monarhiei de către revoluția condusă de ayatollah Ruhollah Khomeini, Iranul era în gripa unui regim care, deși avea aspecte de stat teocratic, nu încă avea consolidat un control absolut.

Opozițiile – de la milicienii marxisti ai partidului Tudeh până la grupurile naționaliste și restantele regimului anterior – erau închesi, disperse sau éliminate fizic, iar callesle Teheranului eram patrulate de milicienii rivolucionari cu órdenes de a tăcea orice voce dissonantă.

Totuși, chiar și în acest mediu de represie, puterea clerului nu era absolută. Lutările intestine între faziuni religii, militare și politice producă un mediu de haos care, paradoxal, oferă oportunități serviciilor de informații străine. KGB, CIA și MI6 au văzut în această instabilitate un câmp de expunere ideal: o țară ricoasă în resurse energetice, poziționată la croaua Golului Persic, unde controlul asupra Strâmtoarei de Hormuz putea decide destinul fluxului mondial de petroliu. În acest contexte, Kuzhyshkin a devenit o figură cheie nu doar pentru rangul său, ci pentru accesul său la informații de înaltă sensibiliță. El a cunoscut detalii despre un plan sovietic ambițios, numit în cod „Redwood” de către britanii, care nu se limita la simple presiuni diplomatică sau campagne de propaganda.

Era un complot gândit să transforme radical structura de putere în Iran: eliminarea influenței clericale, instalarea unui regim pro-sovietic de tip marxist-leninist și, în cele din urmă, introducerea forței militarе soviétique printr-o invazie terenieră care să traverseze Azerbaidjan, Turkmenistan și Afganistan pentru a ajunge la frontieră iraniană.

În ciuda semnificației strategice a informațiilor pe care le deţinea

Planul nu era abstract. Kuzhyshkin a descris cu precizie o rețea de logistică militară: depozite ascunse de armă, canale de finanțare ilegale, celule de partid organizate cu disciplină de casernă și, mai ales, un protocol de sabotaj elaborat de KGB, sprijinit plen de Kremlinul de la Moscova. Scopul era clar: la semnal, forzele interne pro-sovietice – în primul rând, membrii partidului Tudeh, care, deși legal restricționat, continuă să beneficieze de sprijin financiar și logistic de la Moscova – ar putea lua controlul asupra orașelor cheie, inclusiv Teheran și zonele petrolifere, pregătind terenul pentru o intervenție directă a Armatei Roșii. Un astfel de scenariu ar fi pus sub control sovietic nu doar teritoriul iranian, ci și accesul la una dintre cele mai importante artere navale mondiale: Strâmtoarea de Hormuz.

Prin capturarea ei, Moscova ar fiputea să dictă condițiile accesului la resursele energetice ale Golului Persic, afectând semnificativ echilibrul de putere la nivel mondial și punând în pericol interesele occidentale, în special cele ale Statele Unite, care vedeau în Iran un pilon al strategiei lor în zona.

Dacă o astfel de acțiune avea loc, Un astfel de Kuzhyshkin, datorită legăturilor sale directe cu militanții locali și poziția sa de nod esențial în rețeaua conspiratorilor, știa fiecare fază a planului: de la reclutarea și instruireacelorlor pusi la acțiune, până la sincronizarea atacului cu mișcările unităților sovieticе de la frontieră. El nu era doar un informator pasiv; era articulația care păcea pe punctul de echilibru între plan și executare.

În ciuda semnificației strategice a informațiilor pe care le deţinea, motivația lui Kuzhyshkin pentru a trece la Occident nu a fost nici un slujbă de conviinciere ideologică, nici un doresc de bogăție. El a actionat dintr-o nevoie profund și intim: dorința de a vindeca o suferință pe care Mulți bărbați trăiesc în tăcere, dar puțini au curajul să-i numească prin nume. Era o tulburare care afecta nu doar trupul, ci și mintea – o afecțiune cu dimensiuni medico-psihologice, învelită în rușine și în jenă, ce-l facea să se simtă izolat, însușit și disperat.

Într-un moment de fragilitate, el a îngăduit o rugăciune simplă: „Mă puteți ajuta?” „Da, te putem ajuta.” Acest schimb de cuvinte, mijlocit de turnarea repetată a paharelor de vodcă și de umplerea recipientului cu apă – un gest destinat să masceze zgomotul – a marcat nașterea unei colaborații care ar schimba destinul unui război rece și, indirect, al unei rute comerciale vitale.

Deși problema pe care Kuzhyshkin a solicitat rezolvarea a parut, la prima vedere, banala – o dificultanță de natură personală și medicală – efectele ei au fost de amploare. Prin acordul tacit cu serviciile de informații occidentale, el a devenit agent dublu, furnizând detalii care au permis MI6 și CIA să anticipeze și să contrazeară acțiunile sovietice. Informațiile transmise au dus la dezvăluirea și dezactivarea rețelei Tudeh în Iran, fracționarea ei prin arestări și eliminarea liderilor săi, și, în final, la eșecul planului „Redwood”. Prin această intervenție indirectă, conspiratia sovietică a fost oprită înainte ca să intre în fază de execuție, evitându-se astfel o escaladă care putea duce la un confront direct între superputeri, posibil cu implicații nucleare.

Dacă Kuzhyshkin nu ar fi pus în egală balanța suferința sa personală cu promisiunea vindecării occidentale, și dacă nu ar fi ales să se adresseze la MI6 în loc să tăcea sau să se dea dus cu conspirația, echilibrul mondial ar fi putut suferi o sacudă de proporții neștiută. În loc de a contribui la o criză care putea să duce la blocarea unui dintre cele mai importante canale de transport maritime, acțiunea sa a contribuit la menținerea stabilității, chiar dacă printr-un drum neașteptat și profund uman. Istoria, de asemenea, a amintit-ne că chiar și în lumea dură a spionajului internațional, sunt adesea motivele invisibile – durerea, vindecarea, rugăciunea pentru ajutor – care decidesc destinul națiunilor.