Românii susțin populismul autoritar, arată raportul Timbro și EPICENTER 2026

Distribuția geografică a fenomenului e extrem!

Raportul elaborat de rețeaua EPICENTER împreună cu think tank-ul suedez Timbro, publicat sub egida Institutului European pentru Studii Economice (IES-Europe) în anul 2026, conturează un tablou alarmant privind sănătatea democrațiilor continentale. Documentul, cunoscut sub denumirea de „Indicele Populismului Autoritar”, relevă faptul că România s-a plasat pe locul trei în ierarhia europeană a susținerii electorale acordate formațiunilor politice cu tendințe populiste, contestatare și autoritare.

Această poziționare în topul listei nu este un fenomen izolat, ci parte a unei tendințe structurale care afectează 31 de democrații europene, incluzând statele membre ale UE, Regatul Unit, Islanda, Norvegia și Elveția.

Analiza se bazează pe o bază de date vastă, care cuprinde rezultatele scrutinilor din 1945 până în octombrie 2026.

Un aspect central al studiului este creșterea dramatică a ponderii electoratului care alege partidele non-mainstream. În prezent, 32,6% dintre cetățenii europeni votează formațiuni contestatare, un nivel record pentru era postbelică.

Pentru a înțelege magnitudinea acestei schimbări, este necesară o privire retrospectivă.

În primii decenii de după Al Doilea Război Mondial, până la finele anilor 1990, suportul acumulat de partidele populiste, autoritare sau extremistă (indiferent de orientarea lor, fie ea de stânga sau de dreapta) a rămas relativ constant, situându-se la aproximativ 10%.

Există însă o excepție notabilă: la începutul anilor 1970, acest procent a atins un vârf temporal de 14%.

Pe parcursul a peste jumătate de secol, scena politică a fost dominată de partidele din centrul spectrului ideologic – social-democrați, liberali, creștin-democrați, conservatori și, mai târziu, ecologiști –, care au reușit să capteze constant circa 90% din voturile exprimate. Echilibrul s-a spart în jurul anului 2000. Contextul crizei financiare globale a determinat o dublare a sprijinului pentru partidele contestatare, aducând acest indicator la aproximativ 20%. Valul următor de creștere a fost generat de criza refugiaților, stabilizând apoi susținerea la un sfert din totalul alegătorilor în perioada 2015-2023.

Tendința ascendentă nu s-a oprit aici; în ultimii trei ani, pragul de 30% a fost depășit pentru prima dată în istoria recentă. Astfel, astăzi, aceste formațiuni mobilizează de trei ori mai mulți cetățeni decât în majoritatea epocii postbelice.

Distribuția geografică a fenomenului este extrem de largă.

În 26 din cele 31 de țări supuse analizei, partidele contestatare au trecut de bariera de 20% din voturi. Situația este critică în anumite state, unde majoritatea absolută a voturilor aparține acestor formațiuni. Cazuri precum Bulgaria, Cehia, România, Italia și Slovacia înregistrează o susținere ce depășește 50% din totalul opțiunilor electorale.

Un detaliu remarcabil este că șapte dintre primele zece țări cu cea mai mare rată de suport pentru aceste partide sunt fostele state comuniste, indicând o corelație puternică între tranziția postcomunistă și ascensiunea autoritarismului.

Un alt pilon al raportului examinează integrarea partidelor contestatare în executiv. Acestea nu mai sunt simple actori de opoziție, ci au devenit parteneri de coaliție sau chiar conducători de guverne.

Studiul a clasificat 76 de partide pe 4 criterii!

De la începutul mileniului trei, circa 45 de guverne europene au inclus cel puțin un astfel de partid în componența sa. Mai mult, alți cabinete și-au asigurat stabilitatea prin sprijinul parlamentar al acestor formațiuni.

Concret, în vara anului 2026, partidele contestatare făceau parte din guvernele a 11 state din cele 31 analizate, ceea ce înseamnă că peste un terț din executivele europene sunt conduse sau sprijinite de ele.

Contrar, doar șase țări – Germania, Irlanda, Malta, Portugalia, Suedia și Regatul Unit – nu au experimentat niciodată, în toată perioada postbelică, prezența unui partid radical de stânga sau de dreapta în guvernele naționale.

Studiul sugerează că intrarea în guvern nu duce automat la o temperare a discursurilor sau a politicilor adoptate. Efectele variază considerabil în funcție de contextul local și de dinamicile interne ale coalițiilor. Pe planul partidelor tradiționale, pierderile sunt semnificative. Creștin-democrații au înregistrat o scădere majoră, ajungând la o medie de doar 6,5% susținere. Social-democrații au suferit, de asemenea, un declin, coborând de la o medie de 28% în anul 2001 la 16% în 2026. În schimb, partidele liberale au rezistat relativ bine, menținându-se aproape de recordurile lor istorice, cu o medie de 11,5% în 2026.

Metodologia studiului a clasificat 76 de partide europene pe baza a patru criterii: politica economică, orientarea socioculturală, atitudinea față de UE și gradul de autoritarism. Din acest eșantion, 18 formațiuni au fost etichetate drept puternic autoritare. Autorii consideră această dimensiune autoritară ca fiind sursa principală de îngrijorare pentru democrațiile continentale, deoarece aceste partide, atunci când au ajuns la putere, au demonstrat o tendință clară de a eroda independența justiției, de a limita pluralismul în mass-media și de a politiza instituțiile statului.

Simultan, euroscepticismul clasic a cunoscut o retragere, multe formațiuni optând acum pentru reforma UE din interior. Noile diviziuni politice se centrează pe relațiile cu puteri externe, precum Rusia sau Statele Unite.

În ceea ce privește România, clasamentul o plasează pe locul trei, imediat după Bulgaria și Cehia.

Sistemul de partide din țara noastră este descris ca fiind caracterizat printr-o volatilitate mare, marcată de prezența constantă a formațiunilor naționaliste și populiste încă din perioada de tranziție post-decembristă.

La alegerile parlamentare din 2024, peste jumătate din totalul voturilor au fost câștigate de partide din categoria contestatoare. Raportul detaliază patru formațiuni relevante: PSD, AUR, S. O.

S. România și POT. Trei dintre ele – AUR, S.

O. S. România și POT – sunt clasificate explicit ca fiind puternic autoritare.

AUR, care a obținut 18% la scrutinul din 2024, devenind a doua forță parlamentară, își menține o dinamică pozitivă în sondaje. PSD este descris ca un partid de centru-stânga care combină politici redistributive cu un conservatorism național puternic, dar fără o retorică eurosceptică radicală.

Evoluțiile recente din România, inclusiv competiția electorală intensă, anularea unor scrutinii prezidențiale și formarea majorităților bazate pe alianțe complexe, oglindesc tendințele structurale identificate la nivel european. Aceste evenimente confirmă validitatea concluziilor din noul raport IES-Europe, subliniind fragilitatea echilibrului democratic în fața ascensiunii forțelor contestatare.