Cărbunele, o soluție scumpă și poluantă, ne afectează pe toți?!

Politicizarea excesivă, corupția endemică și lipsa cronică de transparență pot părea concepte abstracte, îndepărtate de viața de zi cu zi. Totuși, ele ajung să dicteze, în mod direct, prețul energiei pe care fiecare cetățean o plătește.

Este o realitate dură, subliniată de Corina Murafa, expert în politică energetică și membru al Comitetului Economic și Social European, un organism consultativ al Uniunii Europene.

Fiecare megawatt produs din cărbune, introdus în mixul energetic național, nu face decât să accelereze schimbările climatice. Așa intrăm într-un cerc vicios, în care ajungem să aruncăm vina de la o sursă de energie la alta. S-a invocat adesea urgența, dar haideți să privim cifrele cu atenție. În prezent, România dispune de aproximativ 1600 de megawați de cărbune instalați. O parte dintre aceste grupuri sunt în conservare, ceea ce înseamnă că nu au fost dezafectate complet. Planul inițial prevedea păstrarea a cel puțin 1.000 de megawați până în 2032.

Chiar și în zilele critice de vară, când unitățile pe cărbune au fost solicitate, ele au reușit să livreze în rețea puțin peste 800 de megawați de energie eficientă.

Chiar și în zilele critice de vară, când unitățile pe cărbune au fost solicitate

Întrebarea este: de unde vom obține restul? Nu ne dorim să depindem de vechile capacități, care sunt ineficiente și costisitoare.

Pe lângă problema capacității, se adaugă o altă întrebare esențială: cu ce vom alimenta aceste centrale? La momentul deciziei de redeschidere, mulți au ignorat aspectul aprovizionării cu cărbune. România se afla într-o poziție relativ bună, cu o dependență de cărbune de aproximativ 20%. În contrast, Polonia, o țară cu o dependență mult mai mare, a avut la dispoziție un interval considerabil de timp pentru a negocia un termen mai lung de tranziție pentru centralele sale pe cărbune.

Acum șapte ani, echipa poloneză lucra intens la Bruxelles pe acest subiect. Însă, timpul alocat liderilor echipei poloneze și economiștilor germani pentru a găsi soluții s-a redus drastic, iar presiunea crește.