Unde se ascund rezervele globale de monazit?

Depășirea dominației chineze în piața elementelor rare prin exploatarea monazitului

Competiția internațională pentru obținerea unui control alternativ asupra resurselor de elemente rare, componente esențiale pentru tehnologiile moderne, s-a transformat într-una dintre cele mai critice lupte geopolitice ale primelor decenii ale secolului curent. Zeci de companii miniere, entități publice și structuri industriale din America de Nord, Australia și Europa încearcă să reducă dependența de Beijing, care deține aproximativ 90% din piața globală a mineralelor critice.

Conform mai multor specialiști intervievați de publicația Foreign Policy, soluția pentru a ieși din această dependență ar fi concentrarea pe un minereu specific: monazitul, o sursă majoră de elemente rare.

„Monazitul este viitorul”, afirmă Jack Lifton, analist și copreședinte al Institutului pentru Minerale Critice, o organizație creată pentru a stimula dezvoltarea unui lanț de aprovizionare în America de Nord.

Cu o experiență în industria acestor minerale începând din anul 1962, Lifton a observat multe tehnologii și companii care au apărut și dispărut rapid.

Totuși, în cazul monazitului, expertul exprimă o optimism remarcabil.

„În prezent, monazitul reprezintă cel mai semnificativ minereu pentru obținerea elementelor rare”, subliniază el.

Procesarea acestui minereu nu este o sarcină simplă, recunosc atât Lifton, cât și alți specialiști din domeniu. Monazitul nu conține doar elemente rare de mare valoare economică, ci și toriu radioactiv și, în unele cazuri, uraniu. Această compoziție impune ca manipularea, stocarea și prelucrarea să fie strict controlate de autoritățile statale. În ciuda acestor complexități, investiții semnificative sunt direcționate către minele de monazit și tehnologiile de procesare, în special în Statele Unite, Canada și Australia, țări care găzduiesc unele dintre cele mai mari companii specializate în elemente rare din afara Chinei.

Pe plan global, rezervele de monazit sunt extrem de diverse. Există două tipuri principale de acest minereu. În Australia, Africa de Sud și China, se găsesc depozite masive de monazit în formațiuni de rocă dură, situate în munți și structuri vulcanice. Al doilea tip, cunoscut sub denumirea de „nisipuri cu minerale grele”, atrage o atenție deosebită din partea companiilor din industria elementelor rare. Acest tip se formează prin procesul de alterare și eroziune a rocilor bogate în minerale.

Acțiunea vântului, a apei și a forței gravitaționale, de-a lungul a zeci de milioane de ani, a fragmentat aceste depozite în particule fine, care s-au adunat în zonele costiere și în albiile râurilor.

Rezervele de nisip monazitic sunt vaste în Australia, India, Brazilia, Madagascar, Mozambic și Africa de Sud. Depozite mai reduse se regăsesc și în sud-estul Statelor Unite, în statul american Idaho, în Sri Lanka, China, Malaysia, Thailanda, Indonezia și Vietnam. Vestea pozitivă este că extragerea din aceste nisipuri necesită doar dragarea sau exploatarea la suprafață, spre deosebire de monazitul din rocă dură, care cere utilizarea explozivilor și a echipamentelor de foraj și terasare.

Deoarece nisipurile au deja o structură granulară, nu este necesară măcinarea lor, iar separarea mineralelor grele poate fi realizată direct pe loc prin tehnici magnetice sau gravitaționale, relativ ieftine.

Totuși, aspectul negativ al nisipurilor monazitice constă în conținutul ridicat de toriu.

Deși acest element este mai puțin radioactiv decât uraniul, „nu există o piață activă pentru toriu, deci trebuie stocat”, explică James Kennedy, asociat la firma de consultanță ThREE Consulting.

De ce elementele rare sunt „Afganistanul” industriei miniere!

Conform regulilor stabilite de Comisia de Reglementare Nucleară din SUA și de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, orice material radioactiv stocat fără o destinație planificată sau o metodă de eliminare definită este clasificat drept deșeu nuclear.

Gestionarea, transportul și depozitarea acestor deșeuri pot dura sute sau chiar mii de ani și sunt supuse unei reglementări stricte din partea autorităților nucleare.

Deoarece orice efort de a rivaliza cu China în producția de elemente rare poate depinde de exploatarea monazitului, unii observatori analizează cu atenție regulamentele care guvernează producția de toriu și alte produse secundare rezultate din procesarea minereului, atât în SUA, cât și în alte regiuni. Caracterul restrictiv al acestor regulamente ar putea limita ambițiile companiilor din afara Chinei, dacă guvernele nu iau măsuri imediate, susține Kennedy.

„Dacă se simplifică reglementările privind exploatarea toriului, se va rezolva criza de elemente rare în Statele Unite”, afirmă el.

„Se va transforma acest sector dintr-un domeniu de resurse greu de obținut într-unul de resurse abundente, obținute natural din alte activități miniere.”

Afacerile cu elemente rare sunt descrise ca fiind „Afganistanul industriei miniere”. Dacă monazitul devine o sursă majoră de aceste minerale, va fi necesară eliminarea unor cantități semnificative de toriu. Una dintre puținele opțiuni de utilizare a toriului rezultat este legată de tehnologia energiei nucleare. În trecut, țări precum Statele Unite, Norvegia și Germania aveau programe de cercetare privind reactoarele pe bază de toriu; India derulează un astfel de program de mai multe decenii, dar progresul a fost lent.

În prezent, singurul reactor nuclear operațional pe bază de toriu se află în China. Institutul de Fizică Aplicată din Shanghai, parte a Academiei Chineze de Științe, funcționează, începând din 2023, un reactor cu săruri topite de 2 megawați.

Pentru unele companii din piața elementelor rare, cele mai mari obstacole în calea proiectelor de exploatare a monazitului nu sunt legate de toriu, radiații sau reglementări, ci de diverse concepții greșite și interese personale care afectează întreaga industrie, subliniază Kennedy. Este un sector unde indivizi și firme vin cu idei ambițioase care, totuși, nu se concretizează din cauza complicațiilor care apar constant pe parcurs. Industria americană se află în situația de a fi expusă la politicile instabile și uneori răzbunătoare ale Chinei.

O problemă de bază este caracterul extrem de speculativ prezent în aproape fiecare aspect al afacerilor cu elemente rare – un domeniu care încurajează înțelegerile făcute în tăcere.

Industria este plină de speculanți care achiziționează acțiuni în proiecte de extracție fără intenția de a rămâne implicați până la finalizarea lor, urmărind mai degrabă profituri rapide prin metoda „pump and dump”.

Pe lângă investițiile de miliarde de dolari în proiecte cu șanse reduse de reușită, administrația Trump nu a reușit să obțină nicio concesie semnificativă din partea Beijingului în privința elementelor rare la niciunul din cele două summituri SUA-China din acest an. Aceasta înseamnă că industria americană rămâne vulnerabilă la deciziile politice ale Chinei.

Complexul minier uriaș din Mongolia Interioară și cel mai mare zăcământ de elemente rare la nivel mondial: cea mai mare parte a minereului monazitic extras de China provine dintr-o singură mină: complexul uriaș Bayan Obo, situat la aproximativ 150 de kilometri nord de Baotou, în regiunea Mongolia Interioară. Bayan Obo este, în primul rând, o mină de fier, însă conține descoperit până acum în toată lumea. De aici provine în jur de 40% din minereul de elemente rare extras la nivel mondial. China este și un mare importator de minereuri din această categorie, iar unul dintre motive ar putea fi de natură strategică.

Prin securizarea drepturilor de exploatare a zăcămintelor din alte țări, companiile chineze se asigură că aceste resurse rămân indisponibile pentru dezvoltatorii din afara Chinei. „China va bloca accesul Statelor Unite și al aliaților lor la exporturile de elemente rare în eventualitatea intensificării conflictului în Indo-Pacific”, potrivit unui raport al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, care evidențiază necesitatea asigurării unor „lanțuri de aprovizionare independente cu elemente rare, înainte de izbucnirea unei confruntări”.

Industria de elemente rare din afara Chinei trebuie să se maturizeze, iar actorii din acest domeniu nu mai au mult timp la dispoziție.