El a decis să înlocuieşte acest sistem arhaic cu unul inovator: a creat o reţea

În zilele noastre, reprezentanţii marii instituţii financiare internaţionale sunt prezenţi la Bucureşti, iar în curând se asteaptă şi echipa de la S&P Global Ratings. Totuşi, ei nu au fost pionieri în acest domeniu. Cine a fost Lewis Tappan? A fost un comercianţi din New York, activ în sectorul textilelor. După ce afacerile lui au suferit un colaps în urma crizei financiare din 1837 şi datorită unor creanţe neîncasate, a realizat o problemă esențială: marii negustori vendeau pe credit persoanelor despre care ştiau prea puţin informaţii, uneori bazându-se doar pe recomandări subiective sau chiar falsi. Tappan a crezut că băncile şi firmele ar fi plătiţi voluntar pentru a obţine date precise despre solvabilitatea clienţilor lor.

În aceeaşi perioadă, evaluarea unui partner comercial se făcea în mare măsură prin vorbe de bucătărie, nerare obiective şi susceptibile la manipulaţie.

El a decis să înlocuieşte acest sistem arhaic cu unul inovator: a creat o reţea naţională de agenţi locali, plasati în diferite oraşe, care trimiteau regulat detalii despre comercianţi către un birou central situat în Manhattan. De acolo, pe baza informaţiilor primite, se elaboraţi rapoarte de credit structurate, care erau apoi distribuite abonaţilor plăţitori. Modelul introdus de Tappan a fost revoluţionar fiindcă a transformat noţiunea abstractă de reputaţie comercială într-un produs concret, standardizat, plătit şi reproducibil în timp. Această inovaţie a pus temeliile industriei contemporane de raportare creditică, iar compania pe care a infiinţat-o a evoluat gradual, prin fuzzii şi schimbări de nume, până a devenit cunoscută sub denumirea de Dun & Bradstreet.

De multe secole, creditul a funcţionat pe baza încrederei personale şi a proximităţii geografice: dacă cineva trăia lângă tine şi era cunoscut, era mai uşor să i-i împrumuti bani.

Totuşi, pe măsură ce Statele Unite au început să se întindă rapid

Totuşi, pe măsură ce Statele Unite au început să se întindă rapid spre vest, distanţa între creditori şi debitori a crescut semnificativ, iar împreună cu ea, riscul de neplată. Această vulnerabilitate a fost tragic evidenţiată de panica din 1837, eveniment menţionat de publicaţia grecească Naftemporiki, care a déclansat o recesiune prelungită de şase ani, în timpul căreia numeroase afaceri au suferit faliment. Fără să mai puteţi conta pe cunoştinţe locale pentru a judeca credibilitatea, Lewis Tappan a conceput, în 1841, la New York, prima instituţie specializată în evaluarea și publicarea ratingurilor de credit. A fost convingut că producătorii de mărfuri, în special cei din domeniul agroalimentar, ar accepta să plătească pentru a şti dacă partenerii lor de afaceri sunt finanţarmente stabilişi. Prezicerea lui s-a dovărat exactă.

El a început prin a analiza capacitatea firmelor de a face față obligaţiilor lor şi a publicat concluziile în forma de buletine distribuite abonaţilor.

În toamna anului în care a lansat serviciul, numărul abonaţilor a ajuns la 133. Doar două ani mai târziu, în 1843, agenţia sa avea deja mii de clienţi spreadaţi în multe state ale Uniunii. Câteva ani după aceea, entitatea numită Mercantile Agency a fost cumpărată de Robert Dunn, care a fuzionat ulterior operaţiunea cu cea a unui rival, John Brantstreet. Rapoartele generate în acea perioadă au remarcat printr-un grad înalt de obiectivitate, neînvăţat până atunci, datorită faptului că comerţiul naţional în expansiune avea nevoie desesperată de un mecanism încredinzător de verificare a riscului. Pentru a face posibil acest lucru, era indispensabilă o colectare sistematică a datelor, o stocare organizată şi o analiză rigorosă. Aceste practici au anunciat venirea ereii informaţionale, în care informaţia ar deveni un resursă strategică.

Deși articolul iniţial pare să se interrompă brusc, essenţialul mesaj rămâne clar: o idee naşută din nevoi practice şi observaţie atentă a transformat pentru totdeauna modul în care lumea afacerilor evaluează riscul creditício.