Insula care a „plecat la drum”: cum a traversat 30 km de lac în 15 zile

O insulă de aproape un hectar apare și dispare?

O insulă din Canada a dispărut dintr-un lac și a reapărut la 30 km distanță — explicația științifică

Imaginea unei insule verzi, pline de copaci, plutind pe apă pare dintr-un film de fantomă.

Totuși, în provincia Columbia Britanică, acest lucru s-a întâmplat cu adevărat. O masă de uscat, acoperită de vegetație densă, s-a desprins de mal și a efectuat o „călătorie” de aproximativ două săptămâni pe apele rezervorului Williston. La final, a fost găsită la 30 de kilometri de punctul de plecare.

Vestea a circulat rapid, iar scepticismul a fost la ordinea zilei. Mulți credeau că este vorba despre o eroare digitală sau o glumă.

De la video viral la date satelitare, ce s-a întâmplat?

Verificările tehnice, însă, au confirmat realitatea fenomenului. Vorbim despre o formațiune impresionantă: aproximativ 9.800 de metri pătrați, adică aproape un hectar. Are o lungime de 140 de metri și o lățime de 70 de metri.

Faptul că susține o pădure formată din copaci mari, nu doar din tufișuri, a transformat incidentul într-un subiect fierbinte în mediul canadian.

Totul a pornit de la niște cadre video filmate de pasagerii unei ambarcațiuni de agrement. Imaginile arătau o insulă care se mișca ușor pe suprafața apei.

Bob Gammer, reprezentant al companiei de utilități BC Hydro, a mărturisit că, la prima vedere, scena părea generată prin inteligență artificială. Era nevoie de o validare independentă. Aceasta a venit din spațiul cosmic.

Analiza datelor satelitare a arătat că, pe 21 iulie, formațiunea se afla în sectorul principal al rezervorului, în zona din vestul golfului Finlay Bay.

Vântul și curentul au mutat insula?

Confuzia a apărut pe 5 august, când o altă imagine nu mai arăta masa verde în locația inițială.

Mulți au vorbit despre o „dispariție magică”. Experții au explicat că sateliții nu oferă o supraveghere în timp real; un obiect plutitor se poate ascunde în guri laterale sau lângă maluri. Provocarea reală a fost să se determine traseul parcurs de curenti și vânt.

Investigația a condus la intrarea nordică a brațului Ospika, acolo unde râul Ospika se toarnă în rezervor. Reprezentanții BC Hydro au confirmat că insula a ajuns la mal la o distanță de 30 de kilometri nord-vest de poziția sa inițială. Durata totală a deplasării a fost estimată la circa 15 zile.

Pentru un neavizat, pare o încălcare a legilor fizicii. Explicația, însă, este simplă. Nivelurile ridicate ale apei pot desprinde de pe mal o platformă formată din rădăcini, trunchiuri, sol și resturi lemnoase. Odată eliberată, insula este împinsă de forțele vântului. Bob Gammer a explicat pentru CBC că curentul din rezervorul Williston se deplasează lent spre est, în direcția barajului. Vânturile puternice au fost factorul decisiv care a favorizat deplasarea spre nord-vest.

În perioada respectivă, nivelul apei era neobișnuit de ridicat, ca urmare a zăpezii acumulate iarna și a precipitațiilor intense din vară.

Un pericol ascuns din adâncuri?

BC Hydro consideră că aceste condiții hidrometeorologice au permis eliberarea unei mase care era prinsă anterior într-un golf sau de-a lungul malului.

Ipoteza dominantă susține că lemnul plutitor s-a acumulat ani la rând, permițând plantelor și copacilor să își dezvolte sistemul radicular.

Astfel, s-a format un bloc masiv de lemn, pământ și vegetație, care s-a desprins probabil de la marginea lacului artificial administrat de firma publică BC Hydro.

Geologii au semnalat, în plus, un pericol ascuns din adâncuri, oferind avertismente privind stabilitatea fundalului lacului și formulând recomandări de siguranță pentru navigație. Fenomenul, deși pare spectaculos, rămâne unul natural, explicabil prin interacțiunea dintre vânt, curenti și structura solului subacvatic. Nu a fost vorba despre o apariție miraculoasă a unei bucăți de uscat, ci despre mobilitatea unei insule plutitoare existente.