De ce evită politicienii români alegerile anticipate, deși sunt normale în Europa

Ce arată harta politică a UE de după 1989?

În peisajul politic de pe continentul european, dizolvarea legislativului și chemarea cetățenilor la vot înainte de expirarea mandatului de patru sau cinci ani reprezintă o procedură democratică standard, utilizată frecvent pentru a depăși blocajele instituționale. Cu toate acestea, clasa politică din România manifestă o aversiune cronică față de acest mecanism, considerându-l mai degrabă un eșec sau o pată pe obrazul democrației autohtone, decât o soluție viabilă.

În timp ce națiuni precum Spania, Franța, Polonia, Cehia sau Bulgaria dispun de cadre legale bine definite și de o cultură politică ce acceptă scrutinul anticipat ca pe o metodă de igienizare a scenei publice, la București ideea este privită cu o reticență extremă, fiind catalogată aproape constant ca o ipoteză nerealistă și încărcată de conotații negative.

Analistul de politică externă Emanuel Cernat subliniază faptul că, în mentalitatea colectivă a decidenților români, declanșarea unor alegeri înainte de termen este asimilată unei forme de „rușine națională”. Această percepție contrastează puternic cu realitatea din alte capitale europene, unde astfel de decizii sunt luate firesc pentru a obține o nouă validare din partea electoratului.

Un exemplu elocvent în acest sens este Franța, unde președintele Emmanuel Macron nu a ezitat să dizolve Adunarea Națională într-un moment critic.

Gestul său a avut ca scop obținerea unei confirmări a încrederii populare, necesară pentru a putea implementa reforme complexe și sensibile, care necesitau un sprijin parlamentar solid și reînnoit.

Dacă privim harta politică a Uniunii Europene de după anul 1989, România ocupă o poziție singulară și nu tocmai onorantă, alături de Ungaria. Acestea sunt singurele două state membre în care, de la prăbușirea regimurilor comuniste și până în prezent, nu s-a organizat niciodată un scrutin parlamentar anticipat propriu-zis.

Deși în Ungaria a existat un episod electoral care s-a desfășurat ceva mai devreme decât data stabilită, acesta nu a întrunit criteriile tehnice pentru a fi clasificat drept un proces anticipat autentic.

În restul blocului comunitar, lista țărilor care au apelat la acest instrument este impresionantă și cuprinde state cu tradiții democratice diverse: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.

Bulgaria reprezintă poate cel mai fascinant studiu de caz pentru vecinii de la nord de Dunăre. Deși a trecut printr-o perioadă de turbulențe politice majore, Sofia a organizat nu mai puțin de șapte rânduri de alegeri anticipate în ultimii ani, începând cu valul de instabilitate din 2021.

Deși acest ritm nu este neapărat un model de stabilitate pe care cineva și-ar dori să îl exporte, Emanuel Cernat observă că bulgarii au reușit o performanță remarcabilă: instabilitatea de la vârful guvernului nu le-a blocat parcursul strategic.

Cât de agile sunt mecanismele constituționale în Europa?

În plină criză de formare a majorităților, Bulgaria a reușit să adopte moneda euro chiar în cursul acestui an și a obținut admiterea în spațiul Schengen simultan cu România.

Mai mult, analistul consideră că, din perspectivă economică și a atingerii obiectivelor de țară, Bulgaria a depășit România în ierarhia regională, demonstrând că alegerile frecvente pot coexista cu progresul tehnic și administrativ.

În alte părți ale Europei, mecanismele constituționale sunt mult mai agile.

Spania este un alt exemplu oferit de Cernat, unde ieșirea din scenă a cabinetului Sánchez și izolarea sa politică au fost gestionate prin pârghii legislative clare, care au condus rapid către urne pentru a debloca impasul.

Aceeași eficiență a fost vizibilă în Austria, care a recurs la vot anticipat în 2017 și 2019, sau în Belgia, unde în 2010 s-au organizat alegeri federale imediat după dizolvarea Camerelor.

Nici statele nordice nu fac excepție, Danemarca alegând să își consulte cetățenii înainte de termen în noiembrie 2022.

În Croația, scrutinul din aprilie 2024 a fost catalogat oficial de către OSCE drept unul anticipat, continuând o practică începută încă din 2016. Cehia, la rândul său, a apelat la această metodă în toamna anului 2013, imediat ce Camera Deputaților a fost dizolvată.

Toate aceste date indică faptul că, în marea majoritate a statelor europene, atunci când o coaliție nu mai funcționează sau când există un decalaj prea mare între voința poporului și configurația parlamentară, soluția este întoarcerea la suveranul suprem: alegătorul.

Concluzia analistului politic este una amară pentru democrația din România: în timp ce restul continentului folosește alegerile anticipate ca pe o supapă de siguranță pentru a preveni degradarea instituțională, liderii de la București preferă să mențină structuri politice ineficiente de teama de a nu pierde controlul sau de a nu fi asociați cu ceea ce ei numesc, în mod eronat, un eșec. Astfel, România rămâne captivă unei rigidități legislative și unei frici de vot care o izolează de bunele practici europene, unde revalidarea mandatului este privită ca un act de curaj și responsabilitate, nu ca o sursă de rușine.