Ciuma nu a dispărut: bacteria care o provoacă există și astăzi

De ce a alertat incidentul din Siberia?

Bacteria Yersinia pestis, vinovată de ciumă, nu a dispărut din peisajul natural. Ea continuă să trăiască în ecosistemele globale, o prezență constantă pe care mulți o uită.

Deși boala ne evocă imediat drama Marii Morți Negre din Evul Mediu, realitatea medicală de azi este alta: ciuma persistă, sub diverse forme clinice. Printre acestea, varianta pneumonică este considerată cea mai agresivă, progresând cu o viteză alarmantă în organism.

Această temă a revenit în prim-plan recent, după un incident din Siberia.

Un cercetător dintr-un laborator dedicat studierii ciumei a murit. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a cerut autorităților ruse detalii suplimentare despre circumstanțele decesului, conform rapoartelor BBC.

Presa locală a alimentat speculații, dar oficialii de la Moscova au precizat că, deși investigațiile sunt în curs, nu s-a confirmat definitiv că victima a suferit de ciumă pneumonică.

Testele celor care au avut contact direct cu cercetătorul au ieșit negative pentru această formă a bolii. Analizele asupra pacientului au arătat, de asemenea, absența microorganismelor legate de activitatea sa profesională. Cauza exactă a îmbolnăvirii și a decesului rămâne o întrebare deschisă, subliniind necesitatea unor date clare din partea Rusiei pentru a clarifica statusul epidemiologic.

Cât de frecventă este boala astăzi?

Pe plan global, statisticile arată o prezență continuă a bolii. Se estimează între 1.000 și 3.000 de cazuri raportate anual, cu fluctuații care depind de condițiile specifice fiecărui an.

Majoritatea incidentelor sunt de ciumă bubonică, iar o proporție semnificativă se înregistrează în Africa Centrală. Totuși, cazuri izolate apar și în alte colțuri ale planetei, inclusiv în Rusia, China, India și Statele Unite ale Americii.

Piero Olliaro, profesor de boli infecțioase asociate sărăciei la Universitatea Oxford, explică persistența patogenului.

Yersinia pestis se menține în rezervoare animale situate în numeroase zone geografice. Studiile indică faptul că aproximativ 200 de specii de rozătoare pot găzdui bacteria, creând rezervoare naturale în America, Eurasia și Africa.

Ciuma nu a dispărut: bacteria care o provoacă, Yersinia pestis, persistă în rezervoare animale din numeroase regiuni ale lumii, a subliniat profesorul, insistând pe continuitatea lanțului epidemiologic.

Simptomele și tratamentele variază în funcție de forma clinică, care se clasifică în trei categorii: bubonică, septicemică și pneumonică. Varianta bubonică afectează ganglionii limfatici, provocând umflături dureroase.

Când bacteria intră direct în fluxul sanguin, apare ciuma septicemică, o formă gravă care poate duce rapid la șoc septic. Ciuma pneumonică, pe de altă parte, țintește țesutul pulmonar. Această formă severă poate apărea secundar, după o infecție inițială cu una dintre celelalte variante, dar există și situații în care infecția atinge direct plămânii.

Cum se manifestă și cum se transmite?

Dintre toate manifestările, ciuma pneumonică este cea mai periculoasă. Pacienții prezintă dificultăți acute de respirație, dureri intense în piept și o tuse persistentă, uneori însoțită de eliminarea de sânge. Transmiterea este strâns legată de interacțiunea dintre mamiferele mici și puricii care le parazitează. O persoană se poate contamina prin mușcăturile unui puric infectat sau prin contactul direct cu un animal portator. Totuși, în cazul formei pneumonice, există o cale de propagare directă de la om la om. Un individ bolnav poate expira picături respiratorii care conțin bacterii, inhalate de o altă persoană, declanșând infectarea.

De obicei, acest proces necesită un contact la distanță mică.

Ciuma pneumonică poate evolua și dintr-o infecție septicemică existentă, dacă agentul patogen se extinde ulterior spre plămâni.

Legătura dintre această boală și istoria omenirii este profundă; se consideră că varianta pneumonică a jucat un rol crucial în epidemia cunoscută sub numele de Moartea Neagră, fenomen care a decimat populațiile europene în secolul al XIV-lea.

Cu toate acestea, expertul Zania Stamataki, profesor de imunologie virală la Universitatea din Birmingham, avertizează împotriva percepției că ciuma este doar o amintire din trecut.

Ea subliniază că boala rămâne endemică în populațiile de rozătoare din multiple regiuni, demonstrând că ciuma nu este o boală istorică, ci o realitate prezentă care necesită monitorizare constantă.