NATO promite, dar cine garantează?

Instabilitatea politică din Statele Unite ar trebui să determine președintele Nicolae Ciucă să renunțe la tonul diplomatic, reticent față de cetățeni și la reverența excesivă față de administrația Trump. Această poziție este susținută de un editorial semnat de Andrei Cornea, publicat în Revista 22.

În ultimele săptămâni, în răspuns la atacurile cu drone asupra vaselor comerciale în Marea Neagră, Alianța Nord-Atlantică a emis diverse garanții și a promis sprijin pentru România și Bulgaria. Practica nu este nouă; asigurări similare au fost oferite anterior și statelor baltice sau Poloniei, țări aflate sub presiuni semnificative. Totuși, trebuie recunoscut că aceste angajamente, deși binevenite, au o valoare limitată. Pilonul central al NATO – SUA sub conducerea administrației Trump – depune eforturi pentru a părea cât mai prietenos față de Vladimir Putin.

De ce flateriile nu mai ajută?

Acordurile favorabile pentru livrarea de motorină, suspendarea legii „Lindsey Graham” – abia aprobată de șeful statului, care impunea sancțiuni stricte împotriva Rusiei pentru lipsa de voință de a opri agresiunea din Ucraina –, precum și amenințările cu oprirea sau slăbirea rețelei satelitare Starlink sau Starshield destinate Ucrainei, încurajează Moscova să acționeze tot mai fără nuanțe. Toate acestea arată o voință tot mai mică de a căuta o soluție pașnică în conflictul din Ucraina.

Mă întreb de ce guvernanții români, și în special șeful statului, continuă cu politica de opacitate și de prezentare distorsionată a realității față de cetățeni. Adevărul neplăcut este că nu mai putem fi siguri în măsura în care ne putem baza pe sprijinul militar, politic și diplomatic al Washingtonului. Această incertitudine definește prezentul și, probabil, viitorul. De ce preferă acești responsabili să folosească un limbaj echivoc, să ofere promisiuni cu viabilitate discutabilă și, mai ales, de ce înmulțesc gesturile de flaterie la adresa lui Trump?

Răspunsul mai larg este că SUA s-au transformat dintr-o soluție esențială într-o parte a problemei securității continentale. Faptul că administrația Trump nutrează o antipatie, uneori mascată, față de Uniunea Europeană și Canada, angajamentul său deschis în favoarea mișcărilor suveraniste care încearcă să blocheze sau chiar să desfacă structurile UE, precum și discuțiile recurente despre preluarea unor teritorii aliate (Groenlanda, Canada), nu favorizează consolidarea siguranței aliaților. La toate acestea se adaugă gesturile amicale adresate lui Putin și rezistența față de Volodymyr Zelensky. Continuarea, în Revista22.ro