Victor Babeș, primul român nominalizat la Nobel și cruciada sa împotriva bolilor

Cum arăta realitatea sanitară a satului românesc?

Pe lângă contribuția sa fundamentală la dezvoltarea medicinei infecțioase, concretizată în primul tratat de bacteriologie, și fiind primul medic român nominalizat la Premiul Nobel, Victor Babeș a dus un război necruțător împotriva bolilor sărăciei. Difteria, lepra, tifoidul, malaria, tuberculoza și rabia au fost pe rând bătălii câștigate de savant, care a inventat seruri și vaccinuri atât pentru vindecare, cât și pentru prevenție.

La o sută de ani de la moartea sa, realizăm că subfinanțarea cronică a cercetării științifice de către stat nu este o noutate. La vârsta de 60 de ani, Babeș le spunea cu amărăciune studenților săi: „Vine un timp în care oamenii de știință nu vor mai fi umiliați și ignorați”.

Pentru a înțelege starea de sănătate a românilor din acea epocă, este suficient să ne întoarcem în timp prin scrierile lui Victor Babeș. Bolile care măcinau țara erau strâns legate de nivelul economic precar al țăranilor. În primul rând, era vorba despre febra puerperală, despre care cercetătorul nota că era aproape necunoscută în țările civilizate, dar larg răspândită la noi de „șarlatani empirici și de alți oameni inconștienți, care nu respectă principiile asepticității și antisepticității”.

„Dacă în țara noastră, în special la sate, sute și mii de copii mor în primul an de viață, aceasta se datorează doar lipsei de cunoștințe și îngrijire a copiilor mici”, avertiza Babeș. Deși natalitatea era ridicată, era uimitor cum jumătate dintre nou-născuți reușeau să scape de moarte.

Puțini bebeluși erau alăptați la momentul potrivit, iar cei care primeau lapte matern se mulțumeau adesea cu cel al unor mame slabe, bolnave, malnutrite și epuizate.

De ce mureau atâția copii de boli care puteau fi prevenite?

Majoritatea primeau lapte slab, zeamă de varză și alte alimente nedigestibile pentru un stomac atât de fragil.

Copiii erau luați pe câmp și expuși la soare ore în șir fără nicio grijă, de unde se alegau cu indigestii, diaree, dizenterie, care îi răpuneau rapid.

Otrăvirea și scarlatina făceau ravagii în rândul celor mici. „În timp ce în alte țări această boală nu dă nicio mortalitate, avem județe în care 10-12 la sută dintre copii mor, o mortalitate colosală, având în vedere că este o afecțiune pe care o contractează toți copiii”, arăta medicul.

În ceea ce privește scarlatina, studiile au arătat că pericolul major venea din complicații: pe lângă bronșite și pneumonii, dizenteria agrava situația, iar în unele cazuri apăreau nefrite, complicații hemoragice și gangrene.

Din fericire, difteria a început să-și piardă din gravitate după descoperirea tratamentului specific, în ciuda fondurilor insuficiente alocate de stat.

Cum a încercat Babeș să schimbe mentalitățile?

„E adevărat că în trecut institutul nostru, care furniza ser pentru întreaga țară, a fost atât de limitat în resurse încât abia a găsit mijloacele să asigure cantitatea necesară”, mărturisea Babeș.

Ignoranța guvernanților a redus bugetul Institutului de Bacteriologie, făcând ca intervenția în fața epidemiilor să fie adesea întârziată.

Victor Babeș a vorbit intens despre producerea unui tratament cu ser pentru combaterea difteriei, o soluție adesea blocată de lipsa banilor.

„Aceasta înseamnă vaccinarea copiilor sănătoși din jurul celor bolnavi de difterie cu așa-numitul ser preventiv”, explica el, subliniind că „toate celelalte mijloace, anume izolarea și dezinfecția, dau doar un rezultat problematic”.

Pionier al medicinei profilactice în România, Babeș s-a implicat activ în rezolvarea problemelor sociale ale satului, punând accent pe siguranța aprovizionării cu apă a orașelor și satelor. El a încercat constant să educe populația, explicând cum anumite obiceiuri nesănătoase puteau fi evitate pentru a salva viața copiilor mici.