Parcul Domogled arde de șapte săptămâni: activiștii cer intervenția UE

Unde se ascunde flacăra în rădăcini?

Intrarea în a șaptea săptămână de la declanșarea incendiului din Parcul Național Domogled–Valea Cernei a transformat zona într-un teatru al dezamăgirii pentru organizațiile de mediu. Acestea îndeamnă acum Guvernul României să solicite sprijinul direct al Uniunii Europene.

Reprezentanții asociațiilor STOP Defrișări și Agent Green susțin că autoritățile locale au renunțat practic la lupta contra flacără, adoptând o atitudine pasivă de așteptare a precipitațiilor.

Prognoza meteorologică indică însă absența ploilor până în luna octombrie.

Această stare de fapt afectează grav habitatul protejat de interes european, unde se află pinul negru de Banat, un taxon endemic regional care constituie simbolul viu al acestui spațiu natural unic.

Cronologia evenimentelor relevă o întârziere critică în gestionarea crizei. Flacăra a fost identificată în jurul datei de 9 august, iar la data de 27 septembrie, când activiștii au publicat alertele lor, incendiul persista de exact 49 de zile.

În această perioadă lungă, focul nu s-a limitat doar la coroanele arborilor, ci a pătruns adânc în sol, mistuind sistemul radical al vegetației și extinzându-se în una dintre cele mai valoroase zone naturale din țara noastră.

Ce strategie au ales autoritățile?

Terenul abrupt al parcului a complicat semnificativ operațiunile de stingere.

Intervenția a fost îngreunată de faptul că flacăra se menținea ascunsă la nivelul rădăcinilor, ceea ce a dus la abandonarea totală a misiunii cu elicopterul de către ISU Caraș-Severin.

În loc să mobilizeze mijloace aeriene din alte regiuni ale țării sau să apeleze la parteneri internaționali, instituția a preferat așteptarea fenomenelor meteo, o strategie considerată de specialiști drept inadecvată în condițiile actuale.

Agent Green subliniază durerea de a vedea cum arde tocmai specia de pin negru de Banat, celebră în întreaga lume prin prezența sa pe imaginile de fundal și în colecțiile fotografice internaționale. Asociația acuză statul român că a delegat responsabilitatea stingerii incendiului unor factori atmosferici, declarând implicit că administrația parcului este ineficientă.

Directorul Administrației Parcului Național Domogled–Valea Cernei a formulat recent, în contextul unei apariții publice la corul bisericesc din Glimboca, ideea că singura soluție eficientă pentru oprirea flacără este o ploaie puternică.

Cine poartă responsabilitatea finală?

Această declarație a stârnit reacții virulente, activiștii comentând ironic că, după șapte săptămâni de criză, strategia oficială de salvare a patrimoniului natural se reduce la consultarea cerului.

Critica principală nu vizează lipsa totală a prezenței umane la locul incendiului, ci incapacitatea sistemică a statului de a stinge, izola sau menține o intervenție constantă și suficientă. Conducerea parcului justifică stagnarea situației prin necesitatea intervenției atmosferice, în timp ce personalul silvic avea obligația de a activa imediat mecanismele de alarmă și acțiune pentru localizarea și controlarea focului.

Fiind o unitate a Romsilva, administrația parcului are datoria fundamentală de a conserva biodiversitatea pentru care a fost creat acest spațiu protejat.

În paralel, instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum ISU Caraș-Severin, IGSU, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație, erau responsabile de mobilizarea resurselor și de operațiunile tactice.

Coordonarea la nivel județean revenea prefectului și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care trebuiau să sincronizeze eforturile tuturor entităților implicate.

Este neglijență în serviciu!

Ministerul Mediului, Romsilva, Garda Forestieră și autoritatea națională pentru ariile protejate nu au rolul de spectatori la un film documentar despre dispariția naturii, ci sunt structuri finanțate din bugetul public cu scopul explicit de a preveni astfel de evenimente. Contextul statistic al României accentuează gravitatea situației: țara noastră dispune de doar 13 parcuri naționale, care împreună acoperă aproximativ 1,3% din suprafața totală a țării. Dintre acestea, zonele supuse protecției stricte reprezintă mai puțin de jumătate de procent din teritoriu.

Astfel, nu este vorba despre salvarea întregii lumi sălbatice, ci despre demonstrarea incapacității statului de a apăra chiar și fragmentul mic pe care l-a promis solemn că îl va proteja.

În aceste zone de protecție strictă, accesul echipamentelor grele, precum drujba sau buldozerul, este interzis, la fel ca și prezența afacerilor private.

Totuși, intervenția pompierilor, a elicopterelor, a monitorizării termice și a echipajelor de urgență nu doar că este permisă, ci este o obligație imperativă.

Organizația STOP Defrișări atrage atenția că inacțiunea autorităților echivalează cu neglijență în serviciu, o abatere care poate fi sancționată prin instanțe. Ele remarcă faptul că state precum Serbia, Franța și Spania au solicitat deja asistența UE în cazuri similare, iar România a participat la aceste mecanisme de sprijin.

Prin urmare, activiștii cer ca guvernul să urmeze exemplul vecinilor și să solicite fonduri europene pentru stingerea incendiului.