Guvernul susține lecturii cu „O carte pentru fiecare” și vouchere culturale pentru elevi școlari

Ce face România când programele de citire rămân doar pe hârtie?

România se confruntă cu o paradigme educațională în care inițiativele legislative destinate stimulării apetitului pentru citire rămân, în mare parte, pe hârtie, în ciuda intențiilor declarate de autoritățile centrale. Guvernul actual, alături de administrațiile anterioare, a susținut pe plan retoric existența programelor naționale dedicate accesului la cultură, printre care se numără „Voucherele culturale pentru elevi” și „O carte pentru fiecare”.

Aceste scheme, instituite prin Legea Educației nr. 198/2023, au fost concepute pentru a deveni instrumente structurale de sprijinire a tinerilor în contactul cu artele și literatura, însă implementarea lor efectivă a suferat o serie de întârzieri semnificative.

Conform prevederilor legale inițiale, programul „Vouchere culturale pentru elevi” ar fi trebuit să își înceapă desfășurarea operațională în anul școlar 2024-2025, marcând astfel primul pas într-o strategie pe termen lung. Obiectivul central al acestui demers era distribuirea unor carduri reutilizabile cu o valoare nominală de 250 de lei către elevii din clasele a V-a, a IX-a și a XII-a.

Această sumă era destinată exclusiv achiziției de servicii și participării la evenimente de profil cultural, cum ar fi vizitarea muzee, asistarea la concerte, cumpărarea de volume literare sau realizarea de excursii cu tematică istorică sau artistică.

Totuși, realitatea din teren a demonstrat că niciun elev nu a beneficiat concret de aceste facilități financiare în toți cei trei ani de la adoptarea legislației respective.

Motivul principal al acestei stagnări rezidă în mecanismele legislative de amânare a termenelor limită, utilizate succesiv de cele trei guvernări de la conducerea cărora au trecut Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Ilie Bolojan. Fiecare dintre acestea a recurs la ordonanțe de urgență, cunoscute popular sub denumirea de „trenuleț”, sau la modificări legislative de ultim moment, pentru a proroga intrarea în vigoare a programelor.

Ultima ajustare majoră a fost realizată prin Legea nr. 12 din 15 ianuarie 2026, care a modificat articolul 83 din Legea învățământului preuniversitar, extinzând termenul limită pentru lansarea programului „O carte pentru fiecare”.

Această amânare a fost emisă fără o justificare tehnică sau economică clară, lăsând în suspensie așteptările comunității școlare.

În paralel cu voucherele, a fost instituit și programul național „O carte pentru fiecare”, având ca scop creșterea interesului elevilor pentru actul de lectură. Finanțarea acestui proiect ar fi trebuit să provină din surse mixte, incluzând atât bugetul de stat, cât și fonduri externe alocate.

Derularea sa a fost reglementată prin hotărâri ale Guvernului, inițiate de Ministerul Educației și Cercetării. Deși a trecut trei ani de la includerea sa în corpul legal, programul nu a fost niciodată operationalizat.

Miniștrii care s-au succedat la conducerea portofoliului educațional, Ligia Deca, Daniel David și Mihai Dimian, au acceptat implicit amânarea anuala a lansării, fără a stabili criteriile sau regulile necesare pentru a explica mecanismul prin care copiii ar primi anual volume literare.

Contextul în care aceste progrese legislative stagnează este unul alarmant pentru specialiștii în domeniul pedagogiei. Profesorul universitar și psihologul Mircea Miclea a subliniat într-un interviu acordat publicației Edupedu. ro faptul că nivelurile de literație din România se află într-o criză profundă, comparabilă cu cea din perioadele anterioare apariției tiparului modern.

El a arătat că predarea limbii și literaturii se desfășoară într-un mediu extrem de nefavorabil, generat de transformările digitale și de schimbarea modului în care copiii procesează informația.

Datele obținute din evaluările internaționale PISA corroboră această îngrijorare. Scorul României la competențele de literație a scăzut constant: în anul 2010, media era de 500 de puncte, în 2022 a coborât la 482, iar în cea mai recentă măsurătoare a ajuns la 463 de puncte.

Această tendină descendentă indică o erodare a capacității logice de a înțelege, interpreta și argumenta pe baza textelor, în special a celor lungi, unde elevii întâmpină dificultăți în reținerea multiplelor aspecte necesare comprehensiunii complete.

Miclea susține că am trecut de la o societate literată la una post-literată, unde lectura și scrisul sunt în declin, cu consecințe directe asupra calității gândirii raționale.

În fața acestui tablou, acțiunile statului par adesea simbolice. De Ziua Națională a Lecturii, celebrată pe 15 februarie conform Legii nr. 21/2022, Ministerul Educației și Cercetării distribuie adrese cu recomandări generale către cadrele didactice și elevi.

Aceste documente încurajează organizarea de activități precum invitația scriitorilor în școli, vizitarea muzeelor sau organizarea de cluburi de lectură, dar nu alocă resurse financiare directe pentru facilitarea acestor demersuri.

Cum să compenzăm lipsa unui program național funcțional?

Unitățile de învățământ preuniversitar pot organiza, în săptămâna respectivă, diverse evenimente, cum ar fi parteneriate cu bibliotecile locale pentru colectarea de cărți, colaborări cu asociații nonprofit pentru ateliere de scriere creativă sau prezentări de carte de către librării, dar totul se bazează pe eforturile voluntare sau pe fonduri proprii ale școlilor.

Pentru a compensa lipsa unui program național funcțional, diverse inițiative private și non-guvernamentale au intrat în scenă. Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor a lansat campania „Pledoarie pentru lectură”, subliniind miza civică a apropierei tinerilor de cărți.

Scriitorul Dan Lungu a evidențiat beneficiile multiple ale lecturii, de la cele medicale la cele sociale și formative. La nivel preșcolar, organizații neguvernamentale implementează programe care ajută educatorii să cultive pasiunea pentru citit.

Un exemplu notabil este campania „Prinde gustul lecturii”, susținută de Asociația OvidiuRo, care oferă părinților ghiduri practice pentru a transforma cititul în familie într-un ritual zilnic, esențial pentru dezvoltarea cognitivă a copilului.

Un caz emblematic de integrare a lecturii în viața de zi cu zi este cel al educatoarei Gheorghița Dorobanțu, de la Grădinița Univers din Potlogi, județul Dâmbovița. Aceasta gestionează o grupă mijlocie cu 24 de copii și integrează actul de citit zilnic în activitățile didactice, chiar dacă micuții nu au încă deprins tehnica decodificării grafemelor.

Această abordare locală contrastează cu absența unui suport sistemic la nivel național.

Comparațiile internaționale oferă perspective interesante asupra modului în care alte state abordează provocările contemporane ale consumului de conținut.

În Singapore, guvernul a demarat o campanie susținută de președintele țării pentru combaterea fenomenului de „doomscrolling” (consumul obsesiv de știri negative online), recompensând financiar cetățenii care dedică cel puțin 15 minute zilnic lecturii.

În Republica Moldova, în urma rezultatelor obținute la testarea PISA din 2025, s-a propus pilotarea a 30 de minute de lectură obligatorie zilnică în școli, alături de dotarea bibliotecilor școlare cu 60.000 de volume noi.

Aceste exemple ilustrează o voință politică clară de a investi în infrastructura culturală a tinerilor, în timp ce în România, deși legea prevede vouchere de 250 de lei și programe de distribuire a cartilor, execuția rămâne în urmă față de necesitate.

Progresia prevăzută de lege pentru vouchere culturale era detaliată: în anul 2024-2025, beneficiarii ar fi fost exclusiv elevii din clasa a XII-a; în 2025-2026, s-ar fi extins la clasele a IX-a și a XII-a; iar în 2026-2027, la clasele a V-a, a IX-a și a XII-a. Până la finalul anului școlar 2026-2027, Ministerul Educației ar fi trebuit să efectueze o analiză de impact pentru a decide dacă programul se continuă și se dezvoltă începând cu 2028-2029.

Din păcate, la trei ani de la adoptarea legii, programul nu a pornit nici măcar pe pilotare, rămânând o promisiune legislativă neatinsă.

Situația actuală reflectă o tensiune între viziunea strategică a legiuitorului și capacitatea administrativă de implementare.

Faptul că ambele programe majore – cel al voucherelor și cel al cărților gratuite – au fost amânate repetat sugerează o lipsă de prioritizare a politicii culturale în educație.

Elevii din clasele cheie, care ar fi trebuit să fie primii beneficiari ai cardurilor de 250 de lei, continuă să aștepte, în timp ce datele PISA indică o scădere alarmantă a competențelor de bază în înțelegerea textului.

Intervenția ONG-urilor și a comunității academice devine, astfel, un pilon esențial în menținerea culturii cititului. De la grădinițele unde se cultivă dragostea pentru povestiri, la licee unde se organizează dezbateri literare prin festivaluri, eforturile sunt fragmentare, dar necesare. Profesorul Miclea avertizează că deteriorarea performanțelor la lectură nu este doar un indicator academic, ci un semnal al erodării capacității de a gândi logic, de a argumenta și de a valida informațiile prin dovezi.

Trecerea la o societate post-literată implică o schimbare fundamentală în modul în care ne raportăm la cunoaștere, iar rolul statului ar trebui să fie unul activ, nu doar de observator al declinului.

Totuși, până când aceste resurse nu vor ajunge efectiv în mâinile elevilor din clasele a V-a, a IX-a și a XII-a, România va continua să depindă de inițiativele locale și non-guvernamentale pentru a contracara criza de literație, o problemă care, conform datelor recente, se agravează an de an, punând în pericol capacitatea generațiilor viitoare de a naviga într-o lume complexă, plină de informații.