Germania nazistă și bomba atomică: cât de aproape erau, de fapt?

Cât de aproape era reactorul B8?

Pentru ani întregi, o ipoteză a persistat: Germania nazistă era la un pas de a declanșa o reacție nucleară autosusținută. O analiză recentă a arhivelor și a artefactelor din programul nuclear german arată că realitatea era mai puțin spectaculoasă decât se credea după război.

Echipele de cercetare au examinat două cuburi autentice de uraniu păstrate din experimentul B8, efectuat în Haigerloch, corelând măsurătorile cu documentele istorice. Concluzia e clară: Reich-ul nu avea nici stocul suficient de uraniu, nici volumul necesar de apă grea pentru a declanșa o reacție în lanț.

De ce nu a funcționat reactorul?

Experimentul B8, derulat în aprilie 1945 într-o cameră subterană, folosea 664 de cuburi de uraniu natural suspendate într-un rezervor cu apă grea. Fiecare cub avea o masă de aproximativ 2,32 kilograme, adică un total de circa 1.540 de kilograme de uraniu. Calculele noi arată că ar fi fost necesare cel puțin 1.200 de cuburi pentru a menține o reacție nucleară în lanț. Deficitul era încă mai pronunțat în ceea ce privește apa grea: reactorul B8 conținea doar aproximativ 1.400 de litri, în timp ce simulările indică că necesarul real se apropia de 3.000 de litri.

Dificultatea rezidua în accesul la resurse.

Apa grea era produsă într-o fabrică din Norvegia ocupată, iar cercetătorii afirmă că B8 ar fi cerut o cantitate care depășea întreaga producție disponibilă germanilor pe durata conflictului.

Cât de departe erau germanii?

Aceste descoperiri pun în discuție declarațiile făcute în 1947 de Werner Heisenberg, unul dintre liderii cercetărilor nucleare din Germania. Fizicianul susținea că reactorul era aproape de funcționare și că doar o cantitate mică de uraniu suplimentar ar fi fost suficientă pentru a atinge criticitatea. Autorii studiului consideră însă că această estimare era excesiv de optimistă.

Patrick Park, doctorand la Universitatea Princeton și autor principal al cercetării, precizează că decalajul dintre necesarul real și calculele istorice era de aproximativ două ori mai mare decât se credea. Mai mult, înlocuirea apei grele cu grafit nu ar fi rezolvat situația. Grafitul de care dispunea Germania conținea impurități de bor, element care absoarbe neutronii și împiedică menținerea reacției nucleare. Ca punct de comparație, Statele Unite obținuseră deja în decembrie 1942 prima reacție nucleară controlată și autosusținută, realizată la Universitatea din Chicago.