FMI avertizează: datoriile uriașe ale SUA, Europei și Japoniei amenință stabilitatea globală

Ce spun cifrele IIF despre gravitatea situației?

Discursul oficial al Fondului Monetar Internațional (FMI) s-a transformat radical în ultimele săptămâni, abandonând tonul optimist al rezilienței economice globale pentru o retorică marcată de o neliniște evidentă. Această schimbare de atitudine a fost determinată de o combinație periculoasă de factori macroeconomici: prețurile energiei au atins cote alarmante, inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare, iar dobânzile au urcat la niveluri care pun sub tensiune sistemele financiare ale marilor puteri.

Kristalina Gheorghieva, directorul general al instituției, a subliniat în repetate rânduri că contextul actual este departe de normalitate, mai ales în lumina datoriilor publice din economiile dezvoltate, care au atins maxime istorice.

În perioade de stabilitate convențională, astfel de presiuni ar fi putut fi absorbite fără consecințe majore, însă conjunctura geopolitică și economică curentă amplifică riscurile la un grad fără precedent.

Focusul atenției internaționale s-a deplasat semnalmente de la piețele emergente, care au fost, timp de ani de zile, în centrul dezbaterilor post-pandemie, către nucleele financiare ale lumii dezvoltate. La reuniunile anuale ale FMI și ale Băncii Mondiale, care au loc la Bangkok, miniștrii finanțelor și șefii băncilor centrale se confruntă cu provocări originare din Statele Unite, Europa și Japonia.

Aceste regiuni sunt considerate acum principalele surse de instabilitate, un factor care, potrivit analiștilor, nu va rămâne izolat, ci se va propaga în restul lumii.

Este un scenariu paradoxal, având în vedere că Thailanda, gazda evenimentului, a fost cândva epicentrul unei crize financiare majore în rândul economiilor emergente, dar acum rolurile par inversate.

Costurile de împrumut pentru guvernele din aceste zone bogate au înregistrat o escaladare bruscă, atingând cote maxime în ultimele decenii. Această dinamică este alimentată în mod direct de inflația intensificată de conflictul militar dintre Statele Unite și Iran. Pe măsură ce prețul petrolului s-a apropiat de pragul de 100 de dolari pe baril, băncile centrale, cum ar fi Rezerva Federală americană și Banca Japoniei, au fost nevoite să majoreze dobânzile pentru a controla inflația.

Această mișcare a creat un efect de dominou: guvernele trebuie să plătească sume tot mai mari pentru serviciul datoriei, ceea ce le obligă să se împrumute și mai mult pentru a acoperi aceste costuri, intrând astfel într-un cerc vicios periculos.

Magnitudinea problemei este ilustrată de cifrele prezentate de Institutul de Finanțe Internaționale (IIF). Conform acestor date, guvernele țărilor bogate suportă deja o povară anuală de peste 3.300 de miliarde de dolari doar în dobânzi. Această sumă colosală depășește cheltuielile globale combinate pentru apărare sau pentru dezvoltarea inteligenței artificiale. Aceste costuri uriașe reprezintă moștenirea directă a politicii monetare ultra-expansioniste, caracterizată de bani ieftini, adoptată în perioada post-criză financiară globală, la care se adaugă acum costul crescut al refinanțării.

Luna trecută, randamentul mediu al datoriei publice pe termen de zece ani pentru țările G7 a atins nivelul de 4,3%, o cifră nedăruită văzută de la anul 2008.

Frederic Neumann, economist-șef pentru regiunea Asia la HSBC, a descris această situație ca fiind o „buclă precară”.

Mecanismul este simplu, dar distructiv: creșterea costurilor serviciului datoriei determină investitorii să ceară randamente și mai mari, ceea ce împinge dobânzile și mai sus, exacerbând astfel problema inițială.

O „buclă precară” pentru economia globală?

Efectele acestei dinamici nu se opresc la granițele țărilor respective.

Când piața titlurilor de stat americane, considerată pilonul central al finanțelor globale, suferă o mișcare de prețuri, consecințele se resimt imediat la nivelul consumatorilor, companiilor și guvernelor din alte părți ale lumii.

Mai mult, deciziile de politică monetară ale marilor bănci centrale creează presiuni enorme asupra omologilor din piețele emergente, care sunt forțați fie să urmeze majorările de dobânzi, fie să-și asume riscul ieșirilor masive de capital.

Kristalina Gheorghieva a identificat trei teme centrale pentru dezbaterile din această săptămână: gestionarea datoriei publice, securitatea energetică și boom-ul tehnologic legat de inteligența artificială. Deși IA stimulează anumite sectoare economice, beneficiile sale nu sunt distribuite uniform, ocolind majoritatea economiilor, ceea ce creează inegalități noi. Șefa FMI a emis și un avertisment social clar, sugerând că guvernele care alocă resurse financiare tot mai mari pentru plata dobânzilor vor fi incapabile să finanțeze alte servicii esențiale, în special măsurile de sprijin pentru cetățeni afectați de scumpirile costului vieții.

Ea a prevăzut o creștere a nemulțumirii publice, descrisă metaforic ca urmând a fi vizibilă „pe stradă”.

Deși FMI avertizează de ani de zile asupra riscurilor asociate datoriei publice și subliniază necesitatea reducerii deficitelor bugetare, autoritatea sa de a impune reforme este inegală. Pentru țările emergente care depind de liniile de credit ale fondului, recomandările instituției au putere de lege, fiind condiția pentru accesarea finanțărilor. În schimb, pentru marile economii dezvoltate, care nu sunt împrumutate de FMI, capacitatea de intervenție este limitată.

Doug Rediker, fost reprezentant al Statelor Unite la FMI, a recunoscut această limitare structurală, indicând că „pârghia este limitată” în ceea ce privește aplicarea disciplinelor fiscale în aceste state.

Un raport recent al mecanismului de supraveghere al FMI a arătat o rată de implementare scăzută a recomandărilor fiscale adresate economiilor avansate, inclusiv SUA, Germania, Franța și Marea Britanie. Doar aproximativ 15% dintre sugestiile făcute de instituție au fost aplicate integral sau chiar în mare parte de aceste guverne.

Această lacună de aplicare ridică întrebări serioase privind capacitatea reală a instituțiilor internaționale de a tempera excesele sectorului public în cele mai bogate economii ale lumii.

Cu toate acestea, nu toți analiștii partajă pesimismul dominant. Unii economiști contestă ideea că aceste țări se află la marginea prăpăstiei unei crize a datoriei sau că vulnerabilitățile bugetare și ale obligațiunilor constituie cea mai urgentă problemă globală în acest moment.

Dario Perkins, director general la TS Lombard, a minimizat impactul imediat, argumentând că, deși costurile serviciului datoriei cresc și deficitele se lărgesc ușor, consecințele sistemice nu sunt neapărat catastrofale.

Perspectiva sa sugerează o anumită reziliență a sistemelor financiare, care ar putea absorbi șocurile fără a intra în colaps, o poziție care contrastează puternic cu tonul de alertă emis de conducerea FMI.