Evoluția jazzului în România: de la interdicție la festivaluri internaționale

Cum a influențat jazzul cultura românească în anii '20?

În România, jazzul a ajuns în anii '20, adus de muzicieni întorși din Occident, iar regimurile au privit mereu acest gen cu suspiciune.

Jancy Körössy, pianistul clujean considerat cel mai important jazzman român, a combinat jazzul cu folclorul autohton, promovând genul pe scene internaționale înainte de a emigra în SUA.

Johnny Răducanu, supranumit Mr. Jazz of Romania de jazzologul american Leonard Feather, a creat o muzică imposibil de clasificat – și tocmai de aceea imposibil de cenzurat complet.

Cornel Chiriac, toboșarul și realizatorul de radio care a difuzat Beatles și muzică de protest la Radio România, a fost scos din emisie în 1968, a fugit din țară și a continuat să alimenteze, prin Radio Europa Liberă, gustul muzical al unei întregi generații.

A murit la München în '75?

A fost asasinat la München în 1975.

Emisiunile lui deveniseră, în cuvintele eseistului Virgil Mihaiu, o adevărată școală a gustului muzical pentru ascultătorii din țară, ceea ce reflectă perfect semnificația jazzului în România comunistă: nu distracție, ci rezistență. În 2013, un grup de tineri din Cluj-Napoca a avut o idee simplă, dar revoluționară: să organizeze un concert în Parcul Central. Să aducă oamenii pe iarbă și să ofere muzică bună acolo unde înainte nu se întâmpla nimic.

Alin Vaida, fondatorul Jazz in the Park, descrie momentul cu o sinceritate caracteristică: Pe vremea aceea, totul se întâmpla la București, festivalurile erau acolo, concertele, sponsorii.

Jazz românesc: o revoltă muzicală?

Știam că trebuie să facem ceva special, care să nu coste, să atragem publicul la noi.

Voiam să fie ceva ca în Vest, să stai pe iarbă în Parcul Central. Jazz in the Park a devenit un nucleu al muzicii în Europa.

Restricțiile i-au forțat pe organizatori să se mute într-un spațiu cu acces controlat: Parcul Etnografic Romulus Vuia din Cluj-Napoca, cel mai vechi muzeu în aer liber din România. Odată cu mutarea a venit și introducerea biletelor. Această schimbare nu a fost doar o necesitate logistică, ci o transformare identitară. Festivalul a găsit un loc care îl definește mai bine decât orice alt spațiu ar fi putut-o face.

Alin Vaida descrie alegerea cu o claritate care reflectă „Parcul Etnografic, așa cum l-am găsit, are structura unui sat: sunt două mici dealuri, avem o vale și o uliță, urci și cobori.”