„Obiectivul este ca europenii să pășească pe Lună”. ESA va
Aveau un acord cu NASA pentru trei locuri?
În noaptea de miercuri spre joi a avut loc un moment istoric: Misiunea Artemis II a fost lansată cu succes și astronauții se vor apropia de Lună pentru prima oară după 54 de ani NASA a anunțat acum puțin mai mult de o săptămână că suspendă proiectul de construire a unei stații spațiale în jurul Lunii, numită Gateway, pentru a se concentra pe construirea unei baze pe solul lunar.
Știri de ultimă oră:
Pentru sectorul spațial european, această schimbare de direcție ridică întrebarea ce se va întâmpla cu acordurile încheiate cu NASA în cadrul proiectului Gateway, care prevedeau trimiterea a trei astronauți europeni în misiunile Artemis.
i Thomas Pesquet, și un italian ar fi trebuit să urmeze.
Aveam un acord cu NASA pentru trei locuri în zborurile către Gateway.
Proiectul Gateway este suspendat, așa că va trebui să mă întâlnesc cu administratorul, Jared Isaacman, și cu NASA, pentru a negocia modul în care aceste locuri care fuseseră alocate pentru Gateway pot fi utilizate pentru suprafața (selenară), a declarat Josef Aschbacher, venit la Centrul Spațial Kennedy pentru a asista la lansarea celor patru astronauți americani și canadieni ai misiunii Artemis 2, care vor face o orbită în jurul Lunii în următoarele nouă zile.
Trebuie să aibă loc această discuție!
e contrapartidă trebuie să aducă Europa în această negociere și această discuție?, a enumerat el.
Este o discuție care trebuie să aibă loc chiar acum.
Trebuie să ne aplecăm cu adevărat asupra detaliilor pentru a rezolva toate aceste aspecte, a insistat el.
Este clar că, la început, trebuie să colaborăm cu Statele Unite pentru a face acest lucru posibil.
Alte știri: