Comunicarea sașilor din Curciu prin plăcuțe de lemn
Mai sunt încă două clopote, fiecare având rolul
În satul Curciu, cunoscut de sași sub numele de Kiertš și de maghiari ca Kőrös, profesoara de limbă germană și engleză, Dana Crișan, a devenit ghid pentru turiștii care vizitează Biserica Evanghelică. Construcția acestei biserici a durat 50 de ani, începând din 1425, având inițial hramul Sfântului Ioan Botezătorul, pe vremea când era de rit catolic. După reforma lui Martin Luther, biserica a devenit evanghelică și a renunțat la denumirea de sfânt protector. În fața bisericii, cu cheile în mână, profesoara Dana Crișan își întâmpină vizitatorii.
Știri de ultimă oră:
De 12 ani, ea este omul bun la toate. Am și mașină de tuns iarba. Vara, trebuie tăiată la fiecare trei săptămâni, spune ea, descuiind poarta incintei.
Răsăritul și apusul, anunțate de un clopot Dana Crișan a devenit profesoară de limbi străine pentru copiii din sat acum mai bine de 30 de ani, după ce a învățat, în copilărie, săseasca vorbită de la vecini.
Așa se învață cel mai repede, în stradă, cu alți copii. Sunt româncă, dar știu săseasca la fel de bine ca orice sas. M-a ajutat să învăț mai ușor germana și engleza.
De asemenea, este ghid la Biserica Evanghelică: Veneam foarte des aici în copilărie. Pe această alee de acces, tinerii îl așteptau pe preot: băieții pe o parte, fetele pe cealaltă. Preotul intra pe ușa din față, iar credincioșii pe o altă ușă, din lateralul bisericii.
Pentru sătenii din Curciu, soarele are un sunet aparte. Avem un clopot turnat în 1536, care anunță răsăritul și apusul. În fiecare zi, clopotarul vine și trage acest clopot de două ori, dimineața și seara.
Orele diferă în funcție de anotimp, după cum se trezește sau pleacă soarele la culcare, explică profesoara-ghid.
Mai sunt încă două clopote, fiecare având rolul său. Cel mare este mai vechi decât biserica; probabil a fost adus de altundeva, având gravat anul 1310. Îl tragem când se apropie furtuna. Cel mic, din 1572, este folosit pentru înmormântări, fiind tras împreună cu cel mare. Este singurul moment când bat două clopote.
Comunicarea sașilor prin plăcuțe Potrivit Consiliului Județean Sibiu, sașii erau organizați în patru vecinătăți, în funcție de zona în care locuiau.
Din acea perioadă au rămas patru lăzi, pline cu documente, registre și obiecte cu rol bine definit. Acestea erau WhatsApp-ul sașilor de odinioară, spune Dana Crișan. Este vorba despre plăcuțe de vecinătate, confecționate din lemn, pe care erau gravate diverse inițiale.
Timp de sute de ani, sașii au folosit aceste plăcuțe pentru a comunica între membrii comunității.
Sistemul era simplu și eficient: liderul mergea la un membru, îi transmitea mesajul pentru ceilalți, cum ar fi convocarea pentru coasă sau săparea unei fundații, și îi dădea plăcuța.
Ce mistere ascunde biserica sașilor din Curciu?
Acesta o transmitea mai departe, împreună cu mesajul. Astfel, mesajul și plăcuța ajungeau la toți membrii vecinătății și nimeni nu putea spune că nu a fost înștiințat sau să întrerupă firul comunicării.
Secretul ascuns al bisericii
De cinci secole, biserica sașilor a păstrat un secret ascuns sub un strat gros de var, odată cu renunțarea la catolicism.
Este o frescă de mari dimensiuni care surprinde scene biblice importante, cum ar fi intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină sau Rugăciunea din grădina Ghetsimani.
Interesant este că, în Cina cea de Taină, apare și săteanul care a plătit lucrarea, înfățișat îngenuncheat în fața lui Iisus. Includerea donatorului în frescă a fost felul în care i s-a mulțumit pentru generozitatea sa, povestește Dana Crișan. Orga este încă funcțională.
Aceasta era metoda prin care se transmitea aerul produs în burduf către orgă, pentru a putea cânta.
O persoană stătea aici tot timpul cât se cânta și trebuia să acționeze această pedală pentru a produce aer, explică Dana Crișan, apăsând ritmic pe o grindă din lemn de care este agățat un bolovan pe post de contragreutate.
Tuburile argintii prind viață și scot un sunet gutural. Trebuie dusă la recondiționat.
Turiști din toate colțurile lumii Recent, printr-un proiect finanțat de Ministerul Culturii din Germania, casa clopotarului și capela, care în trecut a adăpostit inclusiv un osuar, au fost transformate în spații de cazare.
Cei mai mulți turiști vin din Germania, dar am avut chiar și din Shanghai. Nu demult a fost un grup de patru arhitecte chinezoaice care au venit special pentru bisericile fortificate săsești și pentru Transfăgărășan. Am fost uimită să constat cât de multe știau despre țara noastră, mărturisește Dana Crișan.
Ea se consideră un om norocos: Am avut șansa să cresc între sași, să învăț ce înseamnă buna rânduială în familie și comunitate. Îi admirăm pentru dansurile de sub teiul înalt din curtea casei parohiale, pentru Carnaval sau Sărbătoarea coroanei. Se ajutau, nimeni nu rămânea pe dinafară.
Îmi amintesc și de punguța de Anul Nou, cu dulciuri și fructe, pe care sașii o dăruiau copiilor din vecini, indiferent dacă erau sași sau români.
Alte știri: