Ce riscă Lulea și deputata AUR după scandalul cu capetele de porc
Cine a pus capetele de porc?
Ariadna-Elena Cîrligeanu, deputata AUR de 25 de ani din Botoșani, a ieșit în față. Parlamentara, născută pe 8 mai 2001, a confirmat presei că este dispusă să colaboreze cu organele de urmărire penală.
Știri de ultimă oră:
Scopul este clarificarea unui dosar recent deschis pentru o presupusă dublă amenințare, formulată într-un mod pe care mulți l-au numit „în stil mafiot”, adresată lui Marius Lulea.
Evenimentele recente au adus la suprafață detalii care au schimbat complet perspectiva conflictului dintre liderul AUR, George Simion, și inițiatorul plângerii penale.
Pentru o săptămână, toată lumea s-a întrebat cine a lăsat cele două jumătăți de cap de porc. Una a fost găsită la poarta locuinței lui Marius Lulea, iar cealaltă la intrarea sediului unei companii din Tunari, entitate asociată politicianului.
În acest context, un consilier al unui parlamentar AUR a publicat un mesaj video pe rețelele sociale. În clip, bărbatul a mărturisit că el este autorul material al plasării obiectelor.
Totuși, a adăugat un detaliu crucial: Marius Lulea ar fi fost autorul moral, coordonând manevra pentru a-l pune într-o lumină defavorabilă pe George Simion.
Implicarea Ariadnei Cîrligeanu a devenit centrală în această poveste. Ea ar fi servit ca intermediar între Marius Lulea și Adrian Jucătoru, cel care s-a autodenunțat public. Cîrligeanu a recunoscut implicarea sa imediat după ce declarațiile consilierului au ieșit la iveală. Conform versiunii prezentate, Adrian Jucătoru ar fi acționat în tandem cu cumnatul lui George Simion. Însă gradul de implicare a acestuia din urmă rămâne neclar, operațiunea fiind dirijată direct de Lulea.
Cât de grea e pedeapsa?
Analiza juridică sugerează că acest dosar nu va produce un verdict criminal. Experții în drept penal consideră improbabil ca dosarul să ajungă pe masa judecătorilor. Dacă se dovedește că Marius Lulea a orchestrat totul, inclusiv prin declarații false și comunicate eronate, pedeapsa maximă ar fi o amendă contravențională. O sumă pe care mulți o consideră insuficientă pentru a acoperi costurile logistice ale forțelor de ordine, care au mobilizat echipaje pentru a culege probele.
În scenariul în care dosarul ar fi trimis în instanță, Lulea ar putea fi condamnat la plata cheltuielilor de judecată.
Totuși, specialiștii sunt aproape siguri că procurorul va dispune clasarea „in rem”, argumentând că fapta penală nu există.
Prezența intensă a poliției și analiza probelor materiale – anume capetele de porc – au fost dictate exclusiv de obligația procedurală de a verifica orice plângere penală.
Polițiștii și procurorii sunt datori să investigheze, indiferent de rezultatul final, ceea ce nu echivalează cu o condamnare. Astfel, fie că George Simion a încercat să intimideze, fie că Lulea a coordonat acțiunea pentru a-l defăima, consecințele penale directe sunt minime.
Cel mai probabil, partile implicate se vor confrunta în instanța civilă, unde se pot cere despăgubiri pentru daune morale, dar nu este vorba despre un caz penal clasic. Toate persoanele implicate, inclusiv deputata AUR, nu riscă o pedeapsă penală sau o amendă contravențională, atâta timp cât dosarul se închide prin constatarea inexistenței faptei penale.
Chiar dacă Adriana Cîrligeanu și-a asumat public vina, explicând în interviuri modul în care a fost „manipulată psihologic” de Marius Lulea, această recunoaștere nu îi atrage o sentință penală pentru mărturie mincinoasă.
Motivul este simplu: fapta principală lipsește din punct de vedere legal, deci și consecințele accesoriile dispar.
Care sunt consecințele civile și minciunile?
O întrebare rămasă în aer privește capacitatea de discernământ a parlamentarilor.
Dacă varianta prezentată de deputata de Botoșani se confirmă, Marius Lulea ar trebui să plătească amenda contravențională maximă, similară cu cea aplicată celor care sună la 112 fără motiv real.
Suma ar fi de 4.000 de lei pentru prima jumătate de cap de porc, iar 8.000 de lei pentru a doua acuzație, respectiv capul de porc de la firma din Tunari, deoarece a doua faptă se încadrează la recidivă.
Acuzația de amenințare penală pare slabă pentru George Simion și pentru cei care au plasat obiectele. Gesturile ar putea fi interpretate cel mult ca tentative de intimidare, dar acestea nu constituie fapte penale în sine.
Prin urmare, dosarul de urmărire penală se va închide înainte de a fi judecat pe fond. În această dramaturgie politică, mass-media a jucat un rol esențial, amplificând evenimentele prin intermediul comunicatelor și al plângerilor penale.
Adriana Cîrligeanu a concluzionat un interviu afirmând că „nu mai putem avea încredere în presă, absolut deloc”.
Paradoxal, capacitatea ei de a distinge realitatea este cea mai contestată, mai ales după ce a recunoscut că a fost manip.
Alte știri: